Atheist

spre moarte

2011-12-27T11:28:00.000-08:00

*Un univers fara medicamente,un infinit putred de spuzeala pravalit in materie.Pe el imi asez capul si mintea parca-mi iese din tesatura lui.Trup numita-i opera mortii ce se insiuneaza intr-o cronologie spurcata de sufletul fara evansescenta,iar caderile lui mantuiesc gropi flamande.

Mai arhitect decat tine,Doamne, e groparul ce masluieste opera de-a pururi.Pierdut de suflet in betii terapeutice,alcoolul ii nutreste departari de moarte si patul ce-l aseaza cu patima in lopata imprastie miros de gazda.Un festin al viermilor ce se insinueaza intr-un funerariu plictisit.Nicio moarte,la ea acasa,nu zguduie Cimitirul,caci bocetele par sa nu clatine Universul.

Universul?O mitropolie de morminte ,un cimitir in care arhanghelii au posturi de portari obiditi de eternitate iar Dumnezeu e Groparul care isi plange singuratatea in betiile Creatiei.

M-am nascut mort intr-un cimitir impovarat de zadarnicie.In acest cimitir numit Viata.In locul unde vreau sa-mi pierd mainile ,picioare,trupul,caci mintiile mi le-am pierdut demult.Aici unde ma intreb daca zambetul meu este vreodata legitim cu altceva inafara de nebunie,si daca nu cumva sunt reconciliabil doar in plasmuiri sentimentale,in divagatii erotice.Nu cred ca am facut vreodata o poezie mai remarcabila decat in bratele femeii,cand versurile nu aveau o decat o consistenta :Absolut.Nu insemn ceva decat atunci cand produc frenezie,cand adoratia femeii imi da senzatii de sfant care nu mai detine nicio contradictie.In adoratie nu doar sacralizezi,devii tu insuti sacru.Adoratia femeii este singura in care toate antinomiile legate de universalitate dispar,intrucat femeia devine universalitate ,iar toate problemele zilnice nu mai au nicio pregnanta.Nu aceelasi lucru sta si in adoratia lui Dumnezeu,care poate naste cele mai decadente contradictii,iar aspectul asta poate duce la vulgarizarea adoratiei-societatea este cel mai mare capitol de contradictie cu religiozitatea,cauza prima care naste vulgarul in om.

Aici oamenii sunt oameni prin certificatele specifice ,iar principala forma de virtute este dependenta de bani.Aici unde cei ce mor de foame isi pierd riguros calitate de oameni.Cum sa fii om cand nu ai ce manca ?Si cum sa participi si la alte framantari organice specifice vietii?Iubirea nu mai are valente pentru un om al strazi sau pentru un om ce-si taraie traiul pe coordonata azi-maine.Oamenii saraci materialmente nu se mai pot gandi la iubire,la cel mai frumos sentiment posibil,nu au timp de asa ceva,nu au voie de asa ceva,nu li se permit asa ceva.Aici unde totul inseamna bani,chiar si moartea insasi necesita investitie.

Aici unde pe zi ce trece ,cu cat raman mai mult in vesmintele neantului insinuat in carne,devin expert in a poetiza moartea si zadarnicia vietii.Aici unde nu merita sa vorbesti despre nimeni si nimic,si unde contradictiile elementare apar doar in dialectica si in rationament.In actul de a gandi omul se spala cu pacate .Caci oricum nu gandeste niciodata cum trebuie si niciodata nu simte conform a ceea ce trebuia sa simta mereu:fiorul de a fi nimic.De-ai stii ca esti nimic,atat de nimic precum un Mesia rupt de perfidiile sexualitati,care isi cunoastea conditia de condamnat implacabil ,ai depasi contingentele zilnice.

Esti mai om cu cat iti formulezi iubirea doar dupa extazuri imputite de sexualitate,si cu cat iti osandesti trupul in vulgaritatile sexuale cu atat contradictiile devin mai mari:fericirea este din alt plan,teluricul fiind invadat de timp.Sexualitatea inseamna timp.Aici totul are cronometru,si unde faci risipa de timp ti-ai pierdut caracterele ancestrale:nevoia de replicare,de inmultire.

Sexualitatea este prima cauza a decadentei noastre.Este cea mai mare osada din istoria omenirii,este negatia divinitatii din cei ce o mai au.Erotica insa,este providentiala.Este singurul mijloc sa-l intalnesti pe Dumnezu in plenitudinea lui .In absolut respiri ori de cate ori prima rasuflare orgasmica este ca si ultima.In erotica fenomenele sunt ultimate,fiecare clipa devine insatiabila de timp si in aceelasi timp mai eterna decat insasi Cosmogonia Universului.In erotica nu am fost om niciodata.Dincolo de trup si de gandire,iata ce-mi propun.Ma fascineaza moartea cu caracterul ei de planta medicinala.O planta din Copacul Vietii-Cimitirul senzatiilor.

Urmeaza zile in care nimeni nu o sa-mi anunte disparitia.Sapa-mi, Doamne, groapa in care nu vreau sa mai stiu nici de nimeni!

cimitir

2011-07-31T11:08:00.000-07:00

As vrea ca tot ce scriu sa nasca oroare de moarte si de viata.In simfonia asta de cuvinte redundante si maladive,stau furtuni de lacrimi ,unele curatandu-mi obrajii uscati altele maltratandu-mi sufletul .Si de ce m-as plange ,tinand cont ca deceptia mea asupra vietii ramane constanta si ca orice speranta de schimbare se loveste de negatie?.As vrea sa provoc lacrimi ,nu asupra vietii mele degenerate ce -mi neutralizeaza dorinta de viata.ci pentru ca fiecare sa-si exercite zadarnicia cu luciditatea in fata imediatului.Ne asteapta cimitirul pe toti,indiferent ca stim sa zambim haotic in clipe ce n-au nicio esenta sau ca ne taramn substanta in voma de lacrimi.Toate secundele imbibate de esenta nu-mi pot naste decat riduri de nostalgie,si in cel mai departat caz,un suras de deznadejde.In cimitir sta esenta,acolo unde crispat de emotiile unei tergiversari vitale,caci in mersul lin pe care-l procura picioarele tale lipsite de mangaiatul humei,moartea iti este tergiversata,dar tot aici te simti mai aproape de morte .In clipa in care iti zaresti umbra ce se abate asupra unui cavou oarecare,te terifiaza ideea de culpabilitate.In cimitir daca nu te simti culpabil pentru moatea fiecaruia ,cel putin te simti dezradacinat de gloria eternitatii si vinovat ca esti monstra de vremelnicie.

I-as trimite pe toti intr-o iscoada asupra acelui hotel suprasaturat de hoituri.As crea o lume in care speranta sa fie dobandita in imbratisari de cruci,disponibilitatea vietii sa insemne intai constiinta asupra mortii.I-as pune pe toti sa stea de vorba cu mortii,in asa maniera incat fiecare sa invete cat de pretios este sa-ti cunosti substanta.Mortii stiu cel mai bine etica ADN-ului,si valentele clipei ce substituie eternitatea.

Sa inceapa virtutea solidaritatii.Sa fim mai solidari cu mortii si sa dramuim in tribulatiile celor ce au cazut in groapa ce speculeaza viermi infometati de carne putreda.

Uitat-ai sa iubesti ?Biserica nu iti spune istoria mortii,dar cimitirul da.O viziune expansiva asupra mortii te duce la prima treapta de iubire,care nu se poate consolida decat cu o intelegere asupra fatalitatii.Nu as fi stiut ce inseamana sa iubesc fara sa ma imaginez acolo unde fraternizez cu mineralul.Nu as fi stiu sa plang,fara sa am reveria mortii de fiecare data cand spiriul mi-a agasat constiinta ,iar zilele cand emanam amor fata de univers si fata de femeie,nu le aveam in calendarul vietii mele,daca nu ma instiintam cu moartea.

Un trup cald ce ti-a completat golul trupului tau.Sa-ti aduci aminte de mine,inseaman sa parcurgi drumul de extaze de la nefiinta pana la Dumnezeu,ca sa ajungi in aceelasi punct primar.Dureaza o clipa sa ma readuci la viata,si sa ma omori in aceelasi freamat de ignoranta.O secunda in mintea ta de-as exista ,as intra in gratiile mortului readus la stadiu de poza mentala.O poza ce, daca ar persista in mintea ta,ti-ar distruge radacinile vietii.

Imi pun capul pe perna ce-mi imprastie gandurile spre viciul letargiei ,si ma gandesc la ziua cand Dumnezeu era pretutindeni prin tine.

M-ai uitat..

Viata..

2011-05-07T07:04:00.000-07:00

Vazut-am cu ochii mei umeziti de loialitatea unor lacrimi sinistre ca niste simfonii inextricabile ,acel om al strazii cautandu-si hrana intr-un deseu singuratic.Si nu gasi mai mult decat o bucata de paine rece si uscata .Intentiona sa o manance , cu atat foamete ,incat toata durerea si constiinta mea asupra vietii nu fac nici cat un gram din nevoia lui de a manca .Un caine alaturi -ascet al strazii ,mangaiat de naivitatea cerebrala,conditia lui eterna fiind ceea de infometat-asezat tacut ,si omul renunta la egocentrism.Caci imaginea lui,schitata de amaraciune si tristete ,nu-mi explica decat un glasul inefabil al celui ce a depasit demult conditia de om.Arunca painea catre caine ..refuzand sa se mai bucure de ea.Ce strigat viata!Ce strigat Doamne!Auzit-ai?De ce nu misca gestul asta muntii?

Scarba mi-a fost mereu de omul de societate , de fiinta apatica si organizata in materie ,de batranetea ce revendica norocosilor ce o ating toata luciditatea pe care au ignorat-o reducandu-i la senilitate,de femeia ce mangaie trupul de barbat fara sa o faca ca si cand ar fi ultima data,de toata fictiunea si mizeria vietii pe care o traiesc ,de zambetele false care imi apar inoportun in deschiderea spre sexualitate,de mama ce-si ignora copila si o minimalizeaza in taratura grandomana,de parintii care nu-si realizeaza pozitia ,de ignoranti.

De ce nu ne trezim zilnic cu imaginea omului strazii in minte, realizand cat de stilizati am deveni in urmatoarea secunda,si cat de rece este acel asfalt pe care fiintele astea parasite il folosesc ca un asternut cald?De ce nu explodez si nu ma rarefiez in mii si mii de forme anorganice care ar stavili si sufoca toata viermuiala umana?De ce nu mor inainte sa moara un caine infometat, de ce nu ma despart in mii de bucatele care sa pluteasca pentru a nu pangari un pamant curat,dar pentru a sufoca tot oxigenul ce-l respira toate javrele de oameni?.De ce nu mor inainte sa innebunesc si sa devorez strazile in urlete si rasete ca un egoist al noptilor?De ce nu dispar ,fara responsabilitatea ceremoniilor defuncte?De ce nu devin o floare la fel de singura precum Dumnezeu ,precum femeia careia o sa-i scriu sonete lamentabile din mormant,reamintindu-i ca mai floare decat mine a ramas tot ea , ca tot draga de ea emena aceea mireasma cosmica -sanatate Doamne, aceea sanatate pe care tu nu mi-ai dat-o si pe care am gasit-o in tacerile ei...De ce m-am nascut Viata ?Unde-mi las emotiile ,unde au ramas ?Ramas-au la tine sufelete ?Le-ai pastrat in adancul substantei tale ?Le vei memora si le vei duce mai departe atentionand pe cei nevolnici din jurul tau ca al tau trup si suflet au fost stigmatizate de cel fara nume ?Vei scrie candva ca fericit-ai un om pe moarte inca de la nastere,caci nu ai mai vazut pe nimeni care sa stie ca poseda simtul mortii?Vei fii fericita cand eu voi saluta radacinile ce-mi vor imbratisa hoitul in mormant,la fel cum tu imi imbratisai trupul care sangera a patima ?..Venele mele plangeau a fericire si din ele sangera muzica de amor si de dor.In bratele tale imi era dor de tine ,si prin tine scapam de dorul de Dumnezeu.

Da-mi Doamne un pat de fruneze reci imbibate cu nostalgia ta si a tuturor,caci de a mea sunt obosit.Vreau sa dorm ..sa innabus amintirile si tristetea ce cosmosul mi-o transplateaza.Vreau sa-mi asez trupul pe un pat verde si imbietor si din mine sa creasca verde..

Tu , Viata,.ce mama dura fost-ai ..

Ultimul om

2011-05-05T08:28:00.000-07:00

O noua zi in care imi las amintirile imbufnate sa-mi preseze calea disperarii.O noua zi in care simt ca as vrea sa mor ori de cate ori ma intrepatrunde un aer vag de erotism imbibat de nostalgia trecutului.Nostalgia?O remarca dureroasa a constiintei asupra evanescenetei vitale.

De ce ma aflu azi, in aceeasi forma de existenta manjita de inferioritatea carnii ,cand tot sensul vietii mele sta intr-o abundenta paroxistica?.Nu as vrea sa mai ies din starea de surogat al nebuniei,caci alta forma de iubire fata de viata nu gasesc.As respira mai degraba in delirul paroxismului,un paroxism ce-mi rupe venele sufocate de acorduri melancolice sustrase din fictiune,decat sa devin complice cu agitatia zilnica a societatii.

Imi urasc conditia de om -singurul vierme ce-si necesita salas in pamant,cand raportat la o floare ce imprastie toata seductia mesianica ,nu ajung sa ofer vietii decat un trup maltratat de viciile sexuale si ignorat de mireama:caci nu m-as compara niciodata cu un pamant ce naste flori si care inca exonerat de constiinta umana ,degaja aceea grandoare eterna..

Imi port dupa mine trupul in fiece clipa zadarnica cand nu poate naste decat tenebre,deliruri mortificate,fantasme degenerative.

Al meu trup ce l-am daruit femeii cu atat amor,incat flori tasnit-au din mine de cate ori ma stropea cu vitalitate si sanatate in acele imbratisari tacute-singura modalitate sa devin mai fecund decat cerul si similar cu acest pamant plin de gratitudine.Al meu trup ce-l detest cu toata agonia unui spirit agasat de ineficacitatea oaselor.

Nu voi astepta mai mult de la viata decat sa mai fiu inca o data la fel de fecund..sa pot sa simt ca din mine vor rasare flori ce exalata a finalitate si erotism palpabil, caci in aceea zi vei stii tu viata ,tu suflete, ca sunt ultimul om ...ca-mi resuscitez ultima suflare si cu ea voi naste flori..

Pe mine sa creasca pamant de cimitir ce emana sanatate prin mirosul lui de umezeala curativa.Pe acest trup insignifiant viermii sa-mi cante zglobiu si sedentar, cu simtul teologal in aceea manastire subterana ,mult mai luminoasa decat vidul dintre un cer plin de fictiuni si un pamant sufocat de viermuiala umana.

Si astfel nu vreau decat iertarea viermilor,sacerdoti ai humusului,iluminatori mai eficienti si practicanti de salvare.Mantuirea mea sa fie prin viermii ce curati-vor cimitirul pe care tu vei pasi cu teroarea mortii,a trecutului..

*Acolo zalasluieste un suflet maladiv ce-a spurcat un trup fara varsta!.Sa-ti storci ochii tai micuti pe o batista de cruce -simbol al echilibrului universal-si eu sa primesc a doua botezare,una mai falnica si mai completa,caci o voi primi din pamant-pentru eliberare... Sa-mi botezei trupul suflete..acel trup fara indentitate.. aceea fosta reverie,acel medicament ancestral,acel Nimeni..

Tu..femeie

2011-03-26T04:25:00.000-07:00

Posesor vremelnic al mainii tale mici,purtand-o gales si gingas in valurile timpului ce ne descria o plimbare intamplatoare,eu nu ti-am putut face candva vreo confesiune mai puternica.Atinge-mi mana suflete,strange-o puternic sa simt si azi ca rostul vietii mele a fost sa te pipai,sa te simt,nimic mai multSi nu am sa iti cer mai mult,decat acel privilegiu sa te privesc de departe ,ca un spectator umbrit si pangarit de voluptatea anonimatului.Caci sub ce azur lihit de o loialitate pura si sinistra ,ne-am dedicat reflexiv trupul,gura,zambetul?

Nascut-ai tandreti in ceea ce am numit veleitar irecuperabil,mizantrop patologic,si iata ultimul pas,actul decisiv al renasterii.Este o recuperare ce o tanjesc de cand tu nu mai stii sa-mi iubesti zambetul,trupul,viata-mi prea mica pentru aspiratiile tale ireconciliabile,vocea-mi ce nu demult iti reamintea ca eu exist,si astfel si tu,caci ce-ar fi o existenta a ta lipsita de reazamul existentei mele ?

Din ce ai trait ce retii?Emotii si zambete ,oameni ce ti-au fericit sau ti-au umbrit calea,pe mine ca ceea ce se cheama un prim material de desfatare ?Nu da niciun nume,nimanui,caci nimic din toatea astea nu poseda o identitate viabila.Ceea ce ai trait nu a dus la niciun sens.Caci trait-ai cea mai frumoasa etapa a vietii tale,ceea ce nu se intalneste in nicio alta sfera participanta ,pentru ca eu,suflete..am fost ,dar nu mai sunt.Ai trait fericirea pura ,fara sa o traiesti cu vreo minima luciditate.Si realmente nu e nicio diferenta dintre un nebun care se simte fericit in fictiunea lui maltratat de o viata reala dezolanta si plina de amaraciune,si un ignorant care nu resimte lucid fericirea ce-i starneste instinctele,care nu poate participa lucid la niciun fenomen din viata sa,convertindu-se la o vulgaritate si toate calitatile ce repugna spiritului meu.

Femeia astazi este ridicola in toate considerentele.Femeia de astazi trece pe un alt nivel,un nivel al arogantei,particularitate mult prea inestetica si oripilanta,nimic comun din ceea ce poate defini senzualitate si feminitate.Femeia de azi uita ca este femeie si isi pierde progresiv orice tendinta de gratiozitate.O femeie adevarata se observa dupa mers,dupa cum isi penduleaza soldurile in consens cu miscarea mainilor subitiri si delicate.O femeie adevarata este cu in primul rand o fiinta inteligenta.O femeie adevarata nu te lichideaza doar dintr-o privire seducatoare ,ci prin toata muzicalitatea pe care ea o emana cu trupul,cu spiritul.O femeie adevarata nu isi admite ei siesi sa fie vulgara ,nici macar in cele mai nenorocite momente din viata ei.

O femeie adevarata plange si o face lucid,aproape prea lucid,si iubeste asta.O femeie adevarata iubeste,puternic,lupta si niciodata,dar niciodata nu renunta .

Un ultim pas..

vital acru..

2011-03-20T11:39:00.000-07:00

Salasluind intr-un univers perimat de mizantropii si accese vicioase de amoralism,unde mai gasesti graiul din tine?In trupul ce-ti zvacneste a caducitate,a imbacseala organica, se subcomba ultimul glas.Devenit-ai materie violata de mutism.Nu mai porti ardoare ca-n zile cand soarele iti defaima extazul statismului,si raze aiurite de naivitate te incredintau bucuriei:fost-ai mandru,bocind a fericire,cand lumina iti amintea de eros.acel eros purtat pe simfoniile unor dogoreli de vara.Iata!Uitai de trup,de mana,de picior,de carne,si doar glasul din tine temporaliza evanescenta:clipa-i unica, clipa ce-ti comprima carnea si te reduce la o singuralitate-emotia ,ultimul strigat.

Sa-ti strigi viata pentru ultima data ,si nu in orice context, ci in cel ai inertiei,cand spiritul se innabuseste intr-un ego anchilozat de mutism.Sa-ti strigi viata cand nu mai ai ce spune..

Si ce sa spui,si cui?Nu suntem oare depasiti de inactiunile noastre ?De constrangerea ca vitalul se manifesta in acele acte cu adevarat dezorientabile,dar care implica o apartenenta de material,de forma?Suntem complici cu asertiunea vietii cognoscibila doar in pipait-iata decadenta .Materia nu urla decat prin mrejele spiritului.Ce-i un trup lipsit de senzatii?Similitudine de inorganic..

De cate ori revad trupul acesta,searbad de divinitate,de atatea ori imi blestem ursita:acolo jos,eu nu iti mai pot reaminti ca trebuie sa ramai om..

Final-itate

2010-12-03T10:36:00.000-08:00

Eu nu detin nimic.Trecutul nu imi mai apartine ..Sunt sleit de fervoarea cu care obisnuiam sa imi lichidez nonsensul,de iluzia reactiunii erotice,de credinta,de obscuritate,de ateism, de oameni, de mine.

Asemeni celui ce rataceste in lume dezumanizat de iscoadele singuratatii, fiinta dislocata din mizantropia sociala,om pierdut pe strazi scarbite de idealuri cidatine,asemeni celor ce cauta la marginea orasului bucata de paine prin deseuri ce le mantuieesc foametea ,asemeni acestor identitati pierdute in perplexitatitatea unei lumi putrezite de cordialitate,amor,cultura,educatie,bun simt,ma declar a fi nimeni.

Sa nu-mi faci elogii bocind la zadarnicia mea.Sa nu-mi exalti hoitul cu lacrimile-ti ce ma indeamna spre regresul mortii,sa nu-mi nutresti nevoia de tine rascolindu-ma psihotic intru-un mormant eclectic.Nu-mi oferi prerogativa:nu-mi imbalsama crucea cu lacrimi si saruturi tardive.Sa ma lasi in terapeutica decesului,in finalitatea-mi de carne insignifianta naturii.

La moartea lui Nimeni ,toti mizantropii i-au cautat identitatea.O voce imbatranita ,teologala, sovaieste inefabilul recognoscibilitatii universale:"doar Dumnezeu stie .."

Noi nu ar trebui..(motivatie,paradox)

2010-10-01T11:42:00.000-07:00

Noi nu ar trebui sa scriem si nu ar trebui sa incercam atat de coruptibil sa ne afirmam .Sunt cateva evenimente precise in viata fiecaruia, si nu stiu cata exaltare produce cuiva, formularea lor printr-o dialectica riguros limitata si sterila.Exista o manie in arta scrisului,iar aici implic o precizare tracica si realista , trivializand intregul concept de arta in perceptia multor practicanti:orice autor constrans de nevoile lui de afirmare, se supraevalueaza, mimeaza o cvasireligiozitate pentru produsul lui literar, i se dedica prin absolutizare cat timp ii reactualieaza o constiinta de afirmare.

Noi nu ar trebui sa scriem, nu inainte sa ne infeudam zadarniciei ,aspectului fragmentar si limitat ,nu doar al unui produs liric, ci al intregii vieti.Noi nu ar trebui sa scriem , niciodata, realmente, sub nici un aspect, constientizand ca ultima forma de afirmare nu sta intr-un manierism al dialecticii scrise,ci aceea in plina confruntare cu tribulatiile noastre, cu tenebrele si slabiciunile noastre.Noi nu ar trebui sa scriem, noi devoratori de impresii,consubstantiali,avizi de otrava afirmari,noi ce jinduim ca niste tortionari ai moralismului,noi ce pretuim afectele-simpla modalitate pentru a putea progresa mai falnic in declin decat un autist rezervat lumii de genialitate,incapabil de a se afirma lui ca fiinta ,dar afirmat de ceilalti.

Iata pagini rasfoite de diletanti ce ravnesc la aceeasi trufie organica de afirmare.Ei vor doar shematica de formare, programul minim de convertire, de abrutizare.Ei nu isi au calitatile organice de la inceput si, le vor imprumutate, inspirate ,si le revendica abuziv apoi intr-un timp exagerat de scurt , ca niste creatori infailibili.Ei tintesc adesea dupa ce isi etaleaza vulgaritatile stilistic si ditirambic -apartenenta de geniu-zona regresiva de adulare a propriilor infirmitati.

Noi nu ar trbui sa scriem,nu inainte de a realiza ca ne substituim naturii ca sursa de creatie, ca ravnim la un furt al prerogativelor acesteia.Noi nu ar trebui sa scriem, nu inainte de a citi toata natura , de a-i descifra toata genialitatea si de a ne minimaliza la intreaga-i splendoare.

Noi scriem dintr-o sensibilitate si, paradoxal, dintr-o insensibilitate fata de un cititor.Noi suntem toti in aceeasi categorie, indiferent de cantitatea de material oferita auditorulului.

Si nu vom tace.Decat atunci cand vom realiza grandoarea naturii, a universului,toata lirica oferita de acestea la orice mister ce ne inabusesc graiul si remarcile.

Sa renuntam inainte de a ne pierde identitatea si evlavia,respectul fata de infirmitatile noastre.

Suntem vii,propusi de natura fara etica.Ea insasi este etica cu tot rationamentul ei:ne diferentiaza pana la capacitatea de egoism .

Scriem uneori dintr-o necesitate lantrica si abudenta de eliberare.Prima cauzalitate a propriei mele electiuni:sunt nimeni egoist,infruptat din propriile realizari.

Monstra de egocentrism:sa-ti afisezi instabilitatile, reveriile ,sa-ti formulezi apartenenta ,sa te afirmi.

(si daca nu te afirmi...?)

Relicva

2010-08-25T09:52:00.000-07:00

Ziua inmormantarii:momentul oportun de a fi observabil ca pe o cruce fatidica stau intiparite coordonatele temporale ale factumului:data nasterii si a mortii.Ziua in care toti ii elogiaza nasterea, si ii blesteama moartea.De-am fi stiut sa repudiem nasterea,am fi inteles terapeutica mortii.

Intr-o lume in care femeia imi pare prea putin a ma seduce,intr-o lume in care omul si-a cultivat instinctul ratiunii ,generand un prozeletism la "supraspecie",intr-o lume in care societatea devine simbol al universalului,iar omul devine individ prin transfigurare rational-electiva,intr-o lume a sexualitatii convertite intr-o religie a desfatarii si firescului,in lumea aceasta in care te intrebi cu minima pulsatie ,unde este legitimitatea decreptitudinii biologice,cand principiul ecleziastic iti vorbeste de spirit,de milostenie,de patimi,nu voi putea sa-mi inteleg nasterea,decadenta,moartea..

-De ce imi spui ca sunt mai bun?Nu am facut decat sa imi asum mandria superioritatii:sunt primul om care merita sa moara...

Idei,individ..

2010-06-10T08:19:00.000-07:00

Indiferent care este forma, continutul oricarei idei este aceelasi ,atrofiat printr-un proces indezirabil de imbecilizare.In prezent,ideile s-au convertit in niste mase stereotipizate,duplicate si multiplicate pana la sleirea pura de orice continut existent.
Astazi ideile nu doar ca nu mai cuprind nicio valoare, insa fenomenul lor de multiplicare duce la imbecilizarea poseorilor sau practicantilor de idei,caci in fond nu putem vorbi de creatori de idei intr-o epoca a Declinului,in care individul suficient siesi ,lipsit de preocupari ,sedus de naivitati pantagruelice,traieste exaltat intr-o mizerie de noncultura.
Omul contemporan este sanatos,mult prea sanatos ca sa mai aiba resursele necesare incat sa se poata mobiliza dintr-un statism universalizat pana la decreptitudinea moralismului si decadenta propriilor valori morale.Marsaluieste o putrefactie in toata labilitatea unei societati impovarate de speranta.Natiunea romaneasca- devenita natiunea sperantelor,lipsita de vreun sentiment istoric, de vreun sentiment de culpabilitate,o culpabilitate a inertiei.Iata-ne astazi ,ajunsi in fata unui ultimatul de reverie.Inca mai putem visa, caci ce-i drept, pana in prezent, nimeni , nicio o natiune si niciun Falnic conducator nu ne-a stavilit ipocrizia viselor, a contemplarii,a reveriei.
Natiune posesoare de indivizi ai muncii,viciati pana la ignoranta de aviditatea monetara,nu poate capta atentia nimanui,fiindca ea insasi nu s-a interesat de ea.Natiune de batrani incapabili de regenerarea arheptipului roman,de tineri dezumanizati de teribilismul ignorantei ,de lipsa culturii,viitori convertori ai natiunii intr-o societate de salahori,de anonimi ,de cadavre.
Omul este rezultatul si expresia societatii.Vom vrea, inainte de toate, sa plasam omul intr-o categorie sacralizata de propria imbecilitate.Lipsa ideilor transfigureaza omul intr-o reductie a naturii,il minimalieaza la stadiul de bestie ,de paralitic perisabil.

De-am stii cu totii ca pe zi ce trece devenim tot mai putin oameni..

Religie..

2010-06-03T05:05:00.000-07:00

Mi-am cautat rostul in ochii celor ce pareau a nu cauta nimic,in acei "apolinici" ai zgomotelor, sibariti de prerogativele naivitatii.Ei nu si-au istovit resorturile launtrice si nici nu si-au intampinat reverentios dramele fatalitatii,caci nu le-au avut niciodata.Posesori ai desfatarii clipei,progatonisti ai viselor, indestulati de linguselile certitudinilor sociale,s-au exonerat de virtutea masacrabila in constient, a intrebarii, a sovaielii, a semantismului aporic.Materia le-a oferit destul incat truda lor contagioasa de cautare sa se stavileasca intr-o fatalitate rigida de suficienta:religia.

Iata aspectul nevlonic al religiilor-terapeutici jalnice contra sinelui.Caracterul insolit al acestora rezida din sistematizarea piramidei a sinecurelor,privilegiul de "insanatosire " ,de absenta a oricarui principiu de zbucium,medicament mincinos contra napraznelor existentei.Ca existenta duce la intrebare si ca omul detine mecanismul de deslusire a aspectelor interogative, stiau prea bine promotorii religiilor.Insa un haos de apostazie s-ar fii putut naste, daca in sanul afectivitatii teologale ,sanctuarul reprezentativ nu ar fii putut detine un principiul de persuasiune spirituala.In centrul oricarei religii ,sade cate un "sacerdot" ,un intelept peste majoritate.El devine centru de interes,un element primordial de stimulare a credibilitatii colectivale.El detine practic rangul de pseudosuperioritate ,pozitionat in varful piramide sinecurelor, cu exceptia ca truda acestuia inspre sensul istoric este infinit mai consistenta decat cea a adeptilor sai.Un Iisus a stiut ca doar prin propria jertfa, ideile sale pot triumfa-moment in care a intrat in istorie,caci acesta ii era unicul scop.Iisus a devenit prim adept al soteriologiei,stiind ca fenomenul de istorie, se formeaza ,in primu rand,in constiinta individului.Prin propriul prinos adus majoritatii, Iisus a intrat in constiinta individului, fiind principalul pion al procesului de sacralizare.Postmortem,a devenit sanctificat ,iar adoratia omului l-a facut fiul lui Dumnezeu.
Indiferent ca exista nenumarate religii,cu doctrinele si particularitatile lor specifice, toate creeaza o decreptitudine a individului,o hipostazie a propriei sale identitatii,in speta crestinismul,religie a infruptarii sepucrale, care minimalizeaza insemnatatea individului prin apologia divinitatii.

In candoarea sicriului, orice crestin se converteste la nimic-falnica apostazie..

defunct..

2010-04-27T10:05:00.001-07:00

Iubitei mele..

Fost-am iluzie de freamat al carnii,identitate morbida a materiei in metastaza.Sub viciul identitatii,carnea supureaza de insuportabilitatea tumorii de evanescenta-naprasna veleitara de temporalitate.Sa fii nimeni,anonim posesor de miraje maladive-act de sovaiala al sinelui,ce se cere a fii o alternativa la dezastrul constiintei de a dantui in vitalitate ,pe un suport fatidic al unor oase vulnerabile de senectute,imbracate stilistic de vesminte de carne -premeditata calitate saprogena.
Am vrut sa mor in plenitudinea unei exuberante psihotice si inutile,hraparet chiar si de refuzul unui neant ce-mi asteapta amaraciunea santificata in prinos.Sa fiu detestat si de zeii nostalgici ai gratierilor prin apologii post mortem,neavand acces in amintirea nimanui.
Voi vrea sa fiu singur.Zeii sa ma urasca,iar unica lor caritabilitate providenta sa nasca in sleirea trudei bocitorilor,caci nu voi gasi infruptare in plansetul lor aporic,zvarcolindu-ma razlet intr-un sicriu extaziat de melodrame.Sa nu-mi curga izvoare de lacrimi pe laicul mormantu-mi.
Sa fie tacere,entuziasm subtil de asistant la ceremonia-mi sublima de salvare...Salvare imputita de vacuitatea alternativei.In locul mortii,viata nu iti ofera decat nebunia-strasnica alternativa de salvare..

*Mi-e teama in fiece zii ca te voi pierde-dovada incontestabila de nebunuie pura,de amor impins la paroxism.

analiza stearpa

2010-03-26T13:21:00.001-07:00

Ar trebui sa dezvolt o incursiune inutila a prezentului otravit de formalitatile culturale si de ipocriziile decente ale unui scuturat de mana, de toate aspiratiile sterile pulsand in peisajul socialului.Ar trebuie sa afirm cu cea mai exuberanta apatie ca expresia lirismului nu sta in stil si nici in idee, ca actul creatiei nu este spiritual revelator, ci doar un produs cat se poate de susceptibil si irational.Ar trebuie sa soptesc cerului ca oamenii traiesc cu iluzia imperialismului creator, cu fascinatia mitologiei crestine , cu ineficacitatile amorului,cu grotescul signifiantei ..
Eu nu mai pot privi in banalitatile unui social neutralizat de amaraciune,o amaraciune sterila si semidocta ,loiala decadentei rationale.Despre spirit nu pot sa vorbesc, nu aici, nu in aceasta dimensiune temporala,unde eu nu pot si nici nu vreau sa am simtul istoric sau vreo intelegere expansiva asupra fenomenelor politicesti.Astazi vad ca sub aspectul infiorator al maselor dirijate intr-un regres continuu ,ele persista sa existe in aceelasi cimitir de calitati vide.Iar asta a existat dintotdeauna , iar problema nu se mai pune cat de redusi mental sunt oamenii manipulati, ci cat de lipsiti de vreo disperare sunt acestea.Oamenii astia traiesc rece orice eveniment ,intrucat ei sunt lipsiti de intentia decizionala spre profund.Disperarea intevine atunci cand nivelul de tolerabilitate asupra materialului analizat devine mult prea abisal, incat senzatia de spiritualitate se augumenteaza in insuportabilitate.Disperarea este un produs exclusiv al excesului de spiritualitate, care se contureaza sub ambiguitatea luciditatii.
Astazi oamenii sunt prea putin infrumusetati de virtutiile disperarii.Aceea disperare care nu poate insanatosi decat prin antinomia organica dintre spirit si viata.Cati mai pot dispera azi?Si nu din banala problematica a materialitatii sau puerilitatea unor mofturi de natura palpabila..
Ei nu au inteles si nu vor intelege ca inutile sunt toate.Asa cum este de exemplu o opera de arta, numita arta din nevoia de a apologia un material abstractizat,valorificat intr-o masura imprecisa si superficiala.Si afirm asta cand azi, tot mai multi au impresia unor creatori ininteligibili,de mici demiurgi ai creatiei.De la o pura inspiratie, la o capcitate reala de creare,niciuna nu depaseste tendinta organica si persistenta in care cel ce creeaza se multiplica sau se elibereaza.Nevoia pura de a spune nimic ..nimicului..

reprimat ..

2010-03-20T03:36:00.000-07:00

Imi pun toata sinceritatea debordanta in niste randuri pe care le-am imbolnavit cu inutilitatea spiritului,a angoasei,a fericirii clipei ,a vietii insesi.Eu sunt mult prea lacom sa mor fericit.Spirit hraparet, indecis in metamorfozele devenirii isi vadeste setea de un delir organic ,atat de contrastanta incat nu se cunoaste ce-l indeamna se mutilare.
Nu ma pot recunoaste decat in naivitatile unei stari de refuz a pulsatiei.Aceea pulsatie estetica configurata de majoritate.
Mi-am indreptat privirea catre acest prezent al unei societati impovarate de toate categoriile de declin,si realmente nu pot sustrage aceea apartenenta la perfectibilitate,la macar un concept ce se cere a fii conturat prin chinul de a te numi om.
Detest toata apatia sociala,aceea indiferenta contagioasa ce falsifica perceptia oamenilor asupra vietii, a clipei, a realitatii.Aceeasi indiferenta care sustrage individul de la o etica prea putin definita,acest demon de convertire incurabila in spirit refractar la orice notiune derivata din conceptul de umanitate.Nu exista acest templu al societatii,notiune proiectata din scarba.Nu exista societate ,sentiment de patriotism,respect sau precepte de moralitate in societate.Nu exista nimic din ceea ce se masluieste teribil de agasant de mii de ani ,spre a descifra mistica prostiei umane, care releva un vacarm de vid mental,vacuum de neuroni mizantropi.
O poteca de asfalt azi imi aminteste in toata libertatea mea de nimic al vietii,ca oamenii sunt condamnati sa traiasca in exuberanta unei iluzii de indumnezeire.Aceeasi oameni care tanjesc la colturi de strazi, sau pe banci tandre cu hipertrofia amaraciunii lor,aceeasi oameni care isi sustin emfatic o pozitie grandioasa in mutentia sociala, oameni care isi mimeaza frenetismul cu tehnica pudibonderiei,sunt condamnati in loialitatile viriginale unui crez al signifiantei...
Nu ..nu se merita nimic,iar toata masa asta de viermi labili te preseaza cu devotamentul unei boli in plina metastaza care nu iti ofera prilejul de a te simti om,putin mai nimic decat nimicnicia ce iti perforeaza constiinta..

steril..

2010-03-02T09:41:00.001-08:00

Eu nu pot surade..nu aici, nu acum , nu in aceasta fictivitate de acceptanta, nu in aceasta realitate a repulsiei,in toata mizeria unui timp care te preaseaza..Si cum as putea surade?De cate ori zambesc imi amintesc ca toata exuberanta mea facila sta intr-o secunda de naivitate.Aceeasi naivitate pe care o au cu totii, persistenta si nonconflictuala,substrat de indiferenta...
Progresul in temporalitate isi are proiectia in constiinta.A fii constient de timp,de prezent, de fenomenul de degradare , ineluctabil si inexpugnabil insemana a fi mai presus de orice categorie infirma de naivitate, deasupra unor forme sterile de existenta.Nu am cunoscut prea multi indivizi ai constiintei.Iar cei care sunt nu mai pot avea aceelasi zambet.Este boala, ticait al secundei masacrabila in subconstient.
Sunt materie organica a vremelniciei, viitor damnat in voluptatea sicriului, hoit dulce pentru un pamant imperial.Eu sunt nimeni, nimic transpus intr-o corporalitate indecenta fata de un spirit al angoasei, categorie trivializanta a naturii,tradare a bucuriei..
Ma uit adesea la oameni.Vad in acestia aceeasi categorie de snobi ai iluziilor.In ochii lor vad cautarea.Cautarea spre acel mai bine, atat de fictiv ...incat ar putea deveni un basm de curativitate.Ei nu stiu ca viata nu se masoara in lespezi ai bisericii patate de pasii lor spurcati de evanescenta.Ei nu stiu ca nimic nu depaseste acel frivol al secundei imbibata cu nostalgia irealitatii.Nu admir nimic la nimeni.Si daca as putea admira ceva ar fii doar acele constrangeri,antinomii ale spiritului, constiinta nimicniciei.
Am vazut un batran stand pe un trotuar rece si prafuit..Vesmintele lui zdrentuite , chipul murdarit de nostalgie si foamete, de batranete si blandete , imi povesteau parca bestialitatea vietii care nu se poate comprima decat in constiinta.Apoi la cativa metri am vazut niste tinere adolescente, dezvoltand parca o incursiune a ridicolului cu acele tertipuri de cea mai joasa categorie sociala.Diferenta dintre un om uitat in mijlcul societatii si niste pitipoance ordinare este magistrala.Nu..ea nu sta in vesmant, nu in acele haine cumparate dintr-un magazit imputit de respiratia semidocta.
Oamenii nu o identitate anume.Slabiciunea lor pentru obiecte ii denatureaza.Si-apoi sa privesc aceasta ipocrizie a mediocritatii labile, javre inconsistente in rationament.Ei nu merita..si daca ar merita ceva ar fii doar flacari de cancer transpuse in ororile unui ciclu interminabil de dureri demonice.Nu pot intelege cum intr-o societate ce se minte a fii democratica, nimanui nu-i pasa de nimeni.Nu inteleg cum un om poate aspira la un ideal, cum un om poate sa aiba vise in aceasta mocirla de amoralism, intr-o societate in care esti limitat in a-ti destinde efervecenta si clementa.Nu inteleg cum poti sa iti mai doresti ceva intr-o societate in care cel ce urla a fii crestin , fraternizat in mimetism cu morala divina,este cel care scuipa in gradini dupa taina spovedirii, cel care pretinde iubirea in consens cu religiozitatea este cel care ignora defapt toate fundamentele unei vieti reale,care nu consta in dialectica religioasa si nici in fantasmele lirice.Aceea viata demult uitata prin toata sistematizarea haotica a dezvoltarii citadine, aceea viata care mai demult caracterizata printr-un amurg si o natura reviciscenta insemna rai.Aceea viata cu morala iubirii, viata aceea care se rezuma la respect si reconcilere, la admiratie si frenezie.Aceea pulsatie de momente unice, acea constiinta a ultimatului..uitata in indiferenta..

Steril...

Falsitate...

2010-02-14T04:31:00.000-08:00

Si ma tot intreb , reflexiv in conditiile mele de nimeni:mai pot salva ceva..?pot ajunge finalmente sa rad haotic ca am depasit ridiculitatea falsitatii?sa rad...caci exuberante nu pot avea decat in iluziile amorului.Amor..?Imi vin si acum in minte momente cand simteam ca depasesc realitatea perceptibila prin metafizica unei senzatii coplesitoare.Era o forma vaga de absolutism ,cand nu puteam respira decat in emotiile alinarii.
Care este fundamentul vietii si din ce se compune o viata autentica?Sunt atatea intrebari nule, insignifiante pentru arbitrarul vietii.Nu..nu exista niciuna din toate aceste forme ideatice de perfectibilitate.
Viata se consolideaza pe circumstante, pe evenimente , pe irationalitatea prezentului.Nu poti vorbi de nimic real, adevarat, autentic, de nimic cu un continut anume.Toate sunt forme de raspuns la o cauzalitate lipsita de vreo ratiune.Aceasta este viata..atat de falsificata,frumoasa pentru o masa de oameni incapabili de adavaruri.Cine afirma ca viata este un fenomen admirabil,concept al splendorii si bucuriei, acela nu este decat un om al iluziilor.Nu se poate vorbi de frumusetea vietii, de exuberanta trarii reale in ideea de viata..
Eu nu pot vedea ceva frumos..Am pierdut demult registrul in care vedeam remanente de signifianta.Azi nu mai vad nimic..si nici ca as vrea.Si cum poti sa adori viata cand etapele acestei treceri imanente de morbiditate te convertesc in nenorocire, in javra trupeasca, folosinta nula de trup al senzatiilor?.Cum sa iti doresti vitalitatea trupeasca, cea a emotiilor ..cand fiinta ta nu mai este capabila de nimic?.
Detest viata..nu face decat sa ma schimbe in stanca de razvratiri..
Sunt atatea motive pentru care as blestema intregul nonsens al vietii.Cum sa fii protagonist al iluziei fericirii cand nu mai suporti iluzia insasi?
Azi nu mai vorbim de respect, de iubire, de admiratie..Nu avem capacitatea reala sa intelegem aceste notiuni curate, imaculate..As fii vrut o lume de sudo-muti, fiinte ale degradarii lipsite de dialectica irationalitatii, viermi ai pamantului impiedicati de un grai mort.As fii vrut sa nu mai aud si sa mai vorbesc nimic,sa nu mai stiu nimic despre nimeni .Ce ai vrea sa stii ?Nu vei stii nimic, doar vei crede niste iluzii..iluzia de a exista, de a iubi, de a fii iubit..

Lirica nula...

Nu!

2010-01-07T11:41:00.000-08:00

Ma afirm intr-un din zile cand imi repugna toata mecanica de existenta, prea fada pentru nivelul de normativitate impus de spiritul meu contradictoriu.Aproape ca nu ma seduce nimic,nici macar o primavara care sa-mi redea starea de reviviscenta mentala.As vrea sa dorm sau sa nu mai fiu constient ca exist.Imi indrept lirica catre contextualitatea de a fii un debil sau un alienat de ororile insuficientei.Nu..nu eu prezit o insuficienta, ci lumea pentru mine.Risc sa demonstrez, prea putin matematic, predispozitia de un neinteles, neadaptat sau un egoist infatigabil de propria-mi apologie ilara.Probabil..nu ma pot nega pe mine,aproape ca nici nu imi pasa.
Imi dau seama ca orice as zice si oricat m-as directiona in propria obligativitate sa transmit un mesaj sau o stare ,nu rezolv absolut nimic.Si apoi imi pun adesea intrebarea oare ce sa mai rezolvi in lumea asta ?Nu exista o salvare in a fii nimic?In moarte sau mai precis intr-o boala care sa te cuprinda pana in emotiile oaselor si sa te plesneasca in bucati pana la regres vita?l.Mi-as dori si boala... numai sa stiu ca nu voi mai stii de nimeni si nimic.
Nu..eu nu sunt pentru tiparul lumii asteia.Eu sunt plamadit cu ineficacitatea erotismului,injectat pana in vene cu dramatismele intolerabilitatii.Conditia mea de a fii este permanentizata intr-o sistematica tragedie uniforma..

Dementa!!Repeta in goliciunea sinceritatii tale .Un ego rapus de senzualitatea macabrului si de incertitudine.Incotro imi dezbrac franturile? ..Ele sunt fara forma , aproape in alta dimensiune de inteligibilitate.
Repet nu..sa nu ma mai auda nimeni!.De azi tanjesc in propria consideratie de a fii totul in sacralitatile mizantropiei.Detest totul, dar imi iubesc ineficacitatea ..de a fi,de a iubi.

Imi este scarba sa ma stiu ca fiind parte din specia umana.Am tot vazut oameni care se dispretuiesc sub diferite criterii de apreciere:de la religie,infatisare pana la bani, rasa, culoare.
Si-apoi sa numesc sistemul cerebral uman indeajuns pentru a ma autodenumi rational , capabil de afectivitate ?
La dracu cu totul..

Povestea va contiuna intr-un alt format de critica.Blogul asta este directionat catre propria-mi salvare cerebrala si pentru nimic altceva.Cauta-ti sursa de amuzament..alta, una mai putin deceptionala.

Viata superba...

2009-12-24T12:42:00.000-08:00

Poate ca sunt eu prea slab si cu siguranta nu ar trebui sa scriu asa ceva pe un blog, citit cel putin macar o persoana care din plictiseala mai zareste fugitiv o idee pe acest blog minunat de plictisitor,dar nu ma pot abtine.E conform mie si a tot ce rasare din fondul meu launtric.

Este o intamplare irelevanta dintr-un aspect exterior,o problematica zilnica sau poate nici macar problematica, ceva devenit saturat,stereotipizat pana la ignoranta de ceea ce numesc majoritate.Anume ?oamenii amarati,oamenii singuri,oamenii din strada, oameni care nu au ce sa manance,acei uitati si nevazuti in aglomerarile umane,cotidiene si imputite..

Imi este scarba..imi este scarba de tot ce ruineaza omul din toata splendoarea lui de fiinta rationala.Si ma intreb cauzele pentru care ieri un copil vai mama lui, cu un ploveras rupt ,mai subtire decat bluza mea cumparata dintr-un rahat de Mall,micutz cam de 1 metru si 10 , cam 7-8 anishori cu o stea in manutza lui degerata ,colindandu-ma pe mine si pe unul dintre rarii oamenii pe care ii numesc prieteni.Aveam o conversatie banala cu bunul meu prieten si deodata aud o voce subire si calda..Mi-am indreptat privirea catre zona din care era semnalata ceea voce de copil.Un baietel asa cum l-am descris..fata gecutza pe el la 3 grade celsius.Bietu pui de om probabil incepuse demult sa ne colinde, insa noi poate ca initial nu auzisem.Nu conteaza ,oricum sunt cateva aspecte absolut irelevante.Nu ne-a cerut permisiunea..dar cand am vazut ca are o problema la un ochisor..probabil cine stie ce patise si nu mai vedea cu el..nu am rezistat.Si ce ar fi fost placut ?Sa astept sa las un amarat de copil sa ma colinde degerand in frig, lasandu-l sa isi terminte cantecelul?Nu!..ar fi vanitate oribila.I-am dat niste bani..putini caci ma gandeam ca oricum la cat de micut era nu putea sa ii gestioneze el si cu siguranta cineva mai abil in a manipula copii amarati se va bucura de banutii lui.

Este o lume mizera, paralitica pana la regres , imputita de intolerabilitate si individualism, de imoralitate si slabiciuni.Si cu singuranta cea mai rara slabiciune este ceea de oameni.Caci daca am fii avut cu totii slabiciunea de oameni am fii trait o poveste remarcabila.

Ma gandesc oare ce face micutzul ..Avea si o surioara care si ea ii urma gestul fratelui sau.Au fost pusi bineinteles, de cineva superior nu neaparat mental, ca numai un descentrat poate sa faca asa ceva, dar cineva care poate sa-i controleze fizic.Si chiar si asa..daca situatia nu ar fii deplorabila, un copil nu era pus sa cerseasca intr-un mod atat de gingas..Caci saracu nu cerea nimic..el iti canta si tu puteai sa-l ingnori sau sa-i dai ceva.

Ma intreb de ce toate acestea si nu-mi gasesc niciun raspuns plauzibil.Multi ar da vina pe o societate detestabila,degenerata si cruda, altii pe o politica ruinatoare,fictiva si jegoasa.Eu azi nu mai dau vina pe nimeni, si poate azi ma aflu in starea in care orice mi se pare mizerabil si fara seductie.Un om depinde de alt om si nu de o fictiune nonplauzibila asemeni societatii.Si in asta sta toata imbecilitatea colectivului uman.Societatea trebuie sa rezolve totul, dar societatea nu e privita ca un alt om , sau ca o masa de oameni, ci ca ceva ce trebuie sa rezolve robotizat niste probleme.Nu o sa mai dau vina pe societate ci poate pe viata sau pe mine ca om...Si cand sunt incapabil sa fac mai multe...oare pe ce sa dau vina?

Amaratii astia depind de noi si nu de societetate.La dracu cu aceasta notiune sufocata de formalism si de asumatie.Nu noi ne asumam responsabiitatea ci societatea trebuie.Detest absolut orice..

Poate ca ar fii trebuit sa nu dau importanta prea mare acestui caz atat de comun in zilele noastre.Caci oricum cate as rezolva eu in limita putintelor mele?Eu nu pot sa fac atat de multe. Socialul ma depaseste .Poate sa vars zadarnic o lacrima si sa blestem o viata sau un dumnezeu pe care l-am uitat de mult.Si macar de ar face asta cativa oameni..tot s-ar remedia ceva,pentru ca un sistem nu progreseaza fara substanta primordiala de moralitate, afectivitate.Un sistem in care nu exista afecte este un sistem mort,mecanizat pana la dezumanizare,robotizat.
Sunt vorbe inutile stiu.Mai seductiv este poate un banc sau un blog de bascalie abrutizanta,sau unul in care eu sa-mi povestesc peripetiile de sclav organicist.De parca ar interesa pe cine viata mea proprie..Dar sincer nu-mi pasa..Bunul meu prieten detesta pe acei care au iluzia unei vieti minunate , pe acei care isi traiesc clipa in nonconformism si carora nu le pasa de un om , de o situatie sau de viata.
Eu am trecut si de ipostaza asta..Sa faceti absolut orice vreti.Sa aveti credinta in viata voastra lipsita de primejdii, sa va traiti clipa in basme si poezii pline de betie, party-uri cu futaiuri si alcool la greu.Caci nu trebuie sa ne pese..

In fine..daca nu ti-a convenit ceva nici sa te dai cu parerea..Totul e in pereceptia mea bolnava ..Poate ca lumea in realitate e minunata iar eu nu sunt decat o exceptie de la pozititivitate..

intrebari ...

2009-12-21T13:16:00.000-08:00

Femeile de ce inseala ?Si ce inseamna mai precis o femeie usoara?
A fi libertin in toate consideratiile.Relatia in care un individ se programeaza difera de la o situatie la alta.Spun ca se programeaza pentru ca nu am avut niciodata crezul ideatic ca un individ se dedica etern si infailiil intr-o relatie.Suspectez intreaga lume de o indescriptibila superficialitate.Aproape niciun barbat nu se remarca pe sine ca un devotat partener pentru iubita sa.El devinde propria sa suspiciune stiind ca cea mai mare slabiciune a sa sunt femeile.Ii este imposibil sa nu fie ispitit si de alte femei.Legea sexualitatii...
Ceea ce ma preocupa infinit mai mult decat analiza imprecisa a mentalitatii reduse a unui barbat este situatia femeii.Femeile de ce inseala?Oare aceeasi logistica sta si in tendinta femeilor de a avea mai multi parteneri?
Iata caderea..Caci pentru mine femeia multipla barbatilor este bacterie in descompunere.
Atractia sexuala nu are niciodata un criteriu rational cu atat mai putin tolerabil de ratiune.Intregul fenomen de corespondenta sta in instinctul sexual.Instinctualitate...si ma intreb ce diferentiaza realmente specia umana de o fiara a naturii programata biologic pentru perpetuare.
Sunt atatia oameni care si-au cladit o familie pe un suport de inconstienta,din diferite ideologii si doctrine antinomice amorului absolut pe care il insinuez.Si unde au ajuns acestia ?La o stabilitate familiala ?La infama voluptate a scopului social ?
Detest societatea si tot ce deriva din caracterul normativ al acestuia.Si-apoi sa nu visez la familie si la nimic altceva.Caci spiritul imi spune iubeste unic si nu multipolar.Sexualitatea devine ambiguua in consecventele spiritualitatii, care nu precizeaza altceva decat completarea in eros.
Sunt un irepudiabil paralitic al depresiilor.Dar totul se afla latent in manifestari de natura rationala si mai putin sinestezica.Nu pot sa accept niciodata constiinta unei vieti superficiale.Ma sufoca ,imi lichideaza tot dinamismul erotic ascuns in mine.Femeia trebuie sa fie perfecta .dedicata pana la contopire ,caci nimic nu este mai fascinant sa stii ca unica ta completare nu sta decat intr-o femeie,iar un barbat iti poate fii totul .Aceasta corespondenta unica a devenit aproape un basm de binefacere.Realitatea sumbra sta in fictivitatea iubirilor,iar sistemul de relatii amoroase este consolidat de rangul de sexualitate.
Iubirea nu se mai poate percepe la un nivel de fantezism romantic ,la nivel de poezie amoroasa,caci resursele de exprimare si cele interioare sunt embrionare.Nu se mai poate vorbi si nu cred ca s-a putut vorbi vreodata de alinare in suferinta cu suferinta intr-o relatie eterna.
Adevarata iubire nu consta in fericiri si nici in bucurii.Te poti suspecta de maladia iubirii atunci cand esti decis sa-ti pierzi si propria inutilitate vitala ,propria viata doar pentru o secunda cu cel iubit.Iubirea nu inseamna altceva decat constiinta ruminoasa ca nu esti desemnat decat pentru o unica experienta erotica din viata ta si ca toata bucuria ta se reduce la bucuria celui adorat.
Iubirea adevarata nu iti da aripi si nici stari de imperialism social.Iubirea adevarata te lichideaza pana la metastaza plamanilor,a venelor, a inimii si a creierului.In iubirea adevarata simti ca explodezi de infinitate interna,te sufoci de fatalismul insportabilitatii,innebunesti de melancolie.Iubirea adevarata inseamna un progres intr-o drama infinita..

2009-12-20T12:39:00.001-08:00

Oriunde m-as indrepta ,in orice idee m-as localiza sau in orice loc lipsit de primejdiile constiintei nu voi putea evita niciodata propria-mi obsesie organica,sufocanta pana la dezechilibru rational,o ataraxie de senzatii:inutilitatea..

Ma dispera pana in vene si simt ca oricat mi-as simula crezul spre un utilitarim macar fantomatic,minimal , temorar, obsesia revine in cea mai fluida conspiratie maladiva contra propriei mele sanatati.

Adesea ma vad undeva pe la 1800 intr-o zona prea putin aglomerata de umanitate,singur si securizat de ispitele vietii,umbrit de un determinism al renuntarii,uitat de propria constiinta in rigurozitatea lirismului.Nu pot respira decat in delirul iluzilor,caci este prea multa otrava in realitatea vietii,care nu se suprima doar la un sistem de putrefactie biologic,ci in sensul ei profund largeste tot demonismul nonsensului.

Este greu sa mai vrei ceva de la viata in conditiile in care tot ce trece prin tine devine amprenta patologica,eterna si indestructibila ,cand in libertatile unui adolescentism viu, deplasat pana la o prematurizare letargica ,te autodenumesti ca fiind pulbere ,nimeni si nimic in caracterul vietii.

*Si azi nu am vrut decat fosnetul decaderii,o mitropolie de metastaze ale constiintei.Falnice renuntari in desertaciune.

idei catre tine iubito..

2009-12-12T13:17:00.000-08:00

Si simti cum pe obrazul tau curge o lacrima?Este lacrima mea suflete..Este atat de sincera incat ea navaleste spontan pe obrazu-ti netezit de candoare.Esti splendida ..mai mult decat un inger capabil sa-mi programeze eternitatea in extaz.Esti propria-mi substanta..
Nu pot exprima mai mult...Simt cum orbesc de seva lacrimogena.Buzele tale ..pangarite de ale mele..si de fiecare data imi reactualizezi constiinta:esti miracol pur,splendoare de seductie,impuls orgasmic...
Si sa-mi pun toata frenezia in tine..Esti crezul meu,religia mea pura...tablou de perfectiune..Caci nu am teama.Nimic nu este mai autentic si mai splendid decat sa-ti pui toata substanta in propria realitate..

Tu esti realitatea mea..

(abia mai pot tine ochii deschisi...ma simt o epava in degradare continua.,cunosti motivul.Dar uite..nu-mi pot demonstra decat ca iubirea mea pt tine este progresiva,fara limite.E superb iubito..Ma descopar prin tine ca fiind mai nobil.Tu esti conditia mea de existenta...)

macabru..delir

2009-12-05T08:20:00.000-08:00

Caci eu n-am vrut decat delirul mut din sursul unui soare.Inveninat cu emotiile trezirii mangaiam cu sfintenie licaritul zorilor.Nu stiam unde m-am aflat atunci ,caci echivoc in disctinctii cerebrale ceream somnul.In sinea-mi bolnava de viata si imbolnavita de moarte cerseam secunda cutezantei.Da-mi viata setea de tine ..altfel ce m-as alege?Suspenda-mi reveriile maladive in sechestrul robiei.Al tau rob voi fii si nu-ti voi cere gratiile frumusetii.Voi vibra ca un schimnic in indestularile tale.Si apoi ce sa-ti mai cer ?Sufoca-mi setea in secetea anostului.Sa fie anost de sete si sete sa-mi fie doar de tine..
Strain de splendorile vremelniciei abjurat am fost de patimi.Caci eu nu am cunoscut decat o pajiste pangarita de lacrimi si sange .

Inca-mi simt trupul imbibat in potopul de lacrimi,inaltator de cimitire ..seva cadaverica..

Trecand in timp..

2009-11-28T11:49:00.000-08:00

Trecand tot mai mult prin episoadele zilnice vezi cu deceptie ca viata isi pierde din mister.Si vezi ca viata nu se reduce la aproape nimic din ceea ce un vis iti putea promite.Iata caderea!Sa te perfectionezi in a-ti denatura visele .Pe masura ce inaintezi in viata devii un ucigas ,un criminal al propriilor vise.Si atunci viata isi pierde din mister,din aceea fictivitate care iti poate stabili un echilibru mental si vital.Si nu este oare firesc acest progres de negativitate ?De negativitate fiindca nu gasesc nici cea mai mica viziune pozitiva in a-ti eluda proprile vise.Esti un ucigas..suntem cu totii.Ar trebuie sa-mi iubesc visele asa cum imi iubesc propria durere.Caci imbecilitatea pe care insumi mi-o relev sade latent in propriile slabiciuni.Imi iubesc durerea,prea slab in a ma conforma cu bestialitatea vivacitatii..ma comprim.Si-mi place , dovada ca ipocrizia mea atinge valente inimaginabile.Imi iubesc drama si fatalitatea vietii.Fara ele as fi intelorabil mie.
Cu visele de ce nu as face la fel ?Si mi-am pierdut atatea vise...Le-am uitat adesea in trecuturi palpabile, caci parca simt cum imi ating copilaria ,clipa defuncta pentru Actualitate,prima mea iubire,care realmente nu m-a dezamagit niciodata.As da orice pentru copilarie, chiar si voluptatile melancoliei sau extazele ineficace ale sexualitatii.Caci nu se compara absolut nimic cu naivitatile suave ale copilariei,istorie de tandreti inimaginabile,fiindca in copilarie se leaga relatiile aproape cele mai sincere,cele instinctuale,unde ratiunea este inca embrionara,lasand loc emotiilor.Imi ador copilaria..mai mult decat as putea sa-mi ador un viitor otravit de fericiri eterne.Multe vise in copilarie,spulberate in erorile timpului.Si cea mai mare eroare temporala sta in secunde ,clipe,ani si..pierderi.

Intreaga impostura a vietii marsaluieste in pulsatie.Odata innascuta programeaza drame.Si nu moartea ca fenomen ultimatum este cea mai mare drama, ci constiinta progresului in moarte,inextricabila dar instinctuala.

Mesaj catre tine...

2009-11-15T09:45:00.000-08:00

Intr-o zii voi vedea surasul pe chipul tau si atunci voi plange in fata ta.Iarta-mi lasitatea ...eu nu pot plange decat in singuratate,unde 4 pereti asista la ceremonialul dementei:te iubesc in lacrimi,tacere si singuratate.

Trebuie sa fii un descreierat sa iubesti femeia..Te molestezi fara ratiune in deceptii voluptuoase.Dar nu mai voluptuoase sunt zilele cand 2 buze iti stranesc interesul dramaturgiei si doi sani iti devin altar de melancolie?Aleg sa ma mutilez in tandretile palpabile..sa ma sfarsesc in tacerile sexualitatii,arta orgasmica si perfida..

Te iubesc...

.....

2009-11-14T04:03:00.000-08:00

Si stii ce inseamna a pierde un om ?a-i duce cu ultim repros patimile pe o poteca de cimitir?
Nu trebuie sa stii.Trebuie sa nu iti doresti asta.

E greu sa te ambitionezi in acest teatru al vietii.Momentele finale te fac sa nu iti mai doresti nimic.
Majoritatea indivizilor traiesc in armoniile deficitare ale vietii zilnice.Ceva absolut firesc pentru o masa de practicanti ai snobismului si a decadentei.Paradoxul apare cand in momentele neprogramate , un moment de sfarseala le schimba acestora mentalitatea.Viata este traita la intensitate minima cand nu se speculeaza nicio experienta finala si cand naivitatea le poate imprima placeri zilnice.Nu le poate reprosa nimeni acestora falsitatea unanima in care traiesc si nu ii poate condamna nimeni.Totusi ceva mai presus de o intentionalitate exterioara ,care doreste sa-i modifice unui om perspectiva mentala,boala il poate face pe acel individ naiv alunecat in dezmatul vietii sa priveasca altfel.Omul cazut in boala...vede altfel.El vede prost de fiecare data,fiindca senzatiile de limitare vitala si starea de inferioritate ii demonstreaza invidiile.Un om cazut in boala ,daca nu va face exegeza din framantarile sale cronometrate de un ceas ,cu siguranta isi va nascoci mandriile ,va invidia ceea ce este sanatos,vitalizant.
E mai greu cand nefiind in boala sa poti simtii toata frenezia din jurul tau ca pe o grava minciuna depoetizata de temerile pierderii.Atunci nefiind in boala poti vedea si mai bine.Dar trebuie sa o simulezi intr-o gravitate conceptuala.
Si daca ar trai toti oamenii cu sentimenul pierderii s-ar ajunge probabil la o lume de bolnavi mental.Caci altfel nu ai cum..nebunia te pandeste cu fiecare psihoza lamentata in obsesiile cerebrale.
Este totul virtual...dar o boala nu.Ea te sfasie pana la senzatia de insuportabil si atunci poti vedea cu adevarat insinuarile vietii care nu sunt decat insinuarile mortii, ale pierderii..

Detasat de umanitate..

2009-11-13T06:23:00.000-08:00

Sunt aproape intoxicat de colectiv.Sunt otravit de inconsistentele lui ,inadaptat la o perfidie unanima.Sunt complet dezgustat de accea trufie transmisibila de la paralitic la paralitic.Cu siguranta expresia care imi va oglindi mereu perceptia va fii:mi-e scarba.
Imi este scarba sa stiu ca sunt vanat din diferite unghiuri de incompatibilitate.Caci ce-i drept, a fii vanat de un "extern" inseamna a fii noncompatibil cu vanatorul.As fii vrut sa fiu undeva departe de tot zgomotul zilnic,de toata balta asta de reptile prost organizate mental.As fii vrut macar cea mai mica explicatie logica despre existenta omului.Cine ar putea sa mi-o dea .?Doar un crestin descentrat de la realitate ,vrajit pana in vene de mistica ortodoxa.Da..imi este scarba.M-am lovit destul zilele acestea cu acesti viermi ai mizantropiei manevrati de basmele scripturilor.Mi-am pierdut rabdarea si spiritul de acceptanta cu acesti ridicoli ce vor a transmite.Ei nu vor a iubi omul in toata incertitudinea de javra vulnerabila,ei mimeaza iubirea in aparentele sigurantei.Isi declara iubirea maladiv de teatral, au certitudinile religioase.Caci altfel, in paradigma celui lepadat de crestinism sade cu nemernicie abolirea pietatii.Ideea aceasta de lipsa a pietatii in substratul moral al omului lepadat de Dumnezeu o poate revendica doar un cretin otravit de maniile indoctrinarii.Imi pare rau ...atitudinea mea depravanta de ironic spurcat este generata de cateva combateri din partea unor semidocti incapabili de a fii ei,vanatori de impracticabili ai spurcaciunilor bisericesti,specializati pana in prostie in a-i invenina cu atavismul smereniei.
Mi-e scarba.Un crestin nu ar iubi niciodata un ateu.Si daca ar face asta, pentru exigenta celor "invatati" nu ar mai fii un crestin adevarat.
De ce sa imi mai ucid neuronii cu acesti mizerabili ai societatii?As vrea sa ma bucur de un soare..
As vrea sa iubesc orice om, indiferent de orientarile lui sociale.Pt ca se pare ateismul complica situatiile sociale.A fii orice altceva , mai putin ateu si vei fii iubit de crestini.
Si nu ne-ar iubi Dumnezeu si pe noi ateii ?La dracu..suntem creatiile lui, premeditati in destin pana la ignoranta,lasati in facilitatile arbitrarului.Un demiurg ar iubi orice.Nu tine cont de absout nimic.Nu poate fii nici bun nici rau,nici aici ,nici acolo, nu poate avea preferinte,nu se poate folosi de unii ca sa- i "indrepte" pe altii.Un demiug , conform scripturilor si conform gandirii mele nu poate exista.Caci de altfel , nu cred ca ar fii multumit de creatia lui, si nu cred ca ar fii avut vreun scop cu fiinta umana.Un demiurg rationalmente nu poate fii decat extern tuturor, impasibil si neimplicat.Prin urmare rugaciunile nu au decat un rol de autostimulare cerebrala.Si nu se stie.Poate ca daca am admite un demiurg, timpurile nu coincid.De altfel un demiurg nu poate exista intr-un timp limitat, ci doar intr-o nontimp,o clipa.Este posibil ca noi in realitatea lui actuala sa nu fii fost decat o amintire, dar sa existam in misterul unui timp obiectivat.Nu cer dezbateri si nici intelegere.Sunt multe altele ...
Omul nu are nevoie de o idee fixata de biblie ,si nici de rigurozitatile unui islamism depasit de istorie.Omul poate sa aibe o moralitate proprie ,libertatea decizionala.Decat o religie prefer o filozofie a vietii, care denota propria libertate de gandire.Decat o religie prefer sa bag in seama un om amarat de pe strada care imi cere o informatie , sau un ban pt un covrig.Decat o religie, prefer sa admir gradinile si nu sa scuip in ele imediat dupa ce am asistat la slujba ca un setos dupa gratierea lui Dumnezeu.

Iubim oamenii gratie instabilitatilor noastre emotionale.In lipsa acestora ne-am declara stanci sau diavoli..

Furie...banalitati

2009-11-10T07:29:00.000-08:00

Cat de inutile sunt toate si cat de inutila este prin urmare viata.Si omul deplasat in rumorile unor credinte , doctrine sau religii , mai precis omul consacrat formalitatilor de moralitate ieftina isi urla cu o imbecilitate grava utilitatea insasi.
As fii vrut o liniste macabra plina de exuberanta vidului ascetic.Iata un scop pe care mi l-as propune eu , incapabil de fericiri ,dedicat nostalgiilor, purtator de vicii.O adiere de nimicnicie sa-mi induca mutismul de senzatii.Sa nu mai vreau nimic ..nici viata dar nici moarte.Caci cu cat poate sa fie moartea mai placuta decat viata ?Mie scarba de amandoua.Nu este viata insasi o moartea in progresivitate in care este omul stigmatizat de agoniile funebre,exasperat de colapsele vitalitatii, decazut in patima sexualitatii?
Si omului nu ii este teama decat de pierdere.Moartea pentru acesta insumeaza o realitate inexorabila de pierderi.Religia ii promite insa crestinului un recastig,ce-i drept nejustificat, dar care ii poate reda acestuia o minima toleranta de afectivitate.Raiul si Iadul au rolul de a masacra transcendenta crestinului.El este obnubilat si trivializat cu aceste sinonime ale decadentei.
Si nici de astea nu imi mai pasa...Omul triumfator in inconsistentele vitalitatii se simte agasat de grimasele inutilitatii.Sa ne imbolnavim atunci cu demonismul crezului fantastic,sa rodim in desuetele religiozitatii ,sa ne manjim cu viciul utilitatii.Cu cat vom fii mai fericiti ca azi iubim ca radem si gustam aparentele fericirii?.Toate acestea vor deveni pulbere vitala ,omagiu de infamie adus unui estropiat deliric:Dumnezeu.
Iata de ce imi blestem trairea.Imi este imposibil sa ma bucur in voluptatile unei vieti suspendate,fiind constrans de nocivitatile efemeritatii..

Plin de nefericiri,dorinc de idealisme ,sufocat de amor.Sunt azi mai liber in captivitatiile luciditatii.Imi doresc convertirea:sa devin nimic..

Degenerez...

2009-10-30T06:31:00.000-07:00

Aceelasi static de indispozitie ..aceelasi suport mecanic cerebral si aceeasi aroganta perfida.
Sper a se schimba toate..mai curand sau mai tarziu conform colapselor inevitabile.De aceea trebuie sa ma bucur la sistemul fluctuant.Caci ceea ce nu se schimba devine un tragism insuportabil, o monotonie bolnava.
Sper sa se schimbe toate:starile de nedeslusire ,automatismul idealizarii nejustificabile..
Mda...si asta e doar o eliberare aporetica,nevoia ilara de a urla in inconfort si presimtirea unui declin mai aprig si imbecil..

mici nostalgii...aceelasi ganduri ,stari ..

2009-10-22T08:06:00.000-07:00

Sa nu ucizi frenezia bolnva din mine..te vad azi aici, dornica de deceptiile mele,fascinata de rumoarea nostalgica ...dedicata zadarniciilor.Sa nu preschimi legea infirmitatilor.Te ridic la rangul de inaccesibil, de intangibil si incomprehensibil..la rangul de poezie si arta.Caci cum poti fii altfel tu iubito ?Splendoarea ta gratioasa imi revendica surasurile nostalgice.Nu pot decat sa urlu in tacerile mele:sunt azi mai fericit ca te iubesc..

Iarta-ma ca te ador, ca te iubesc...sunt priviilegile mele.

Instabil...

2009-10-06T11:06:00.000-07:00

Ma intreb unde este finalul..unde se vor sfarsi toate.Vom sta azi alaturi de ceillati, impisi de entuziasmul facil al tineretii..si maine vom uita in imbecilitate de toti.
Mi-e scarba de timp...nu face decat sa indeparteze oamenii de un punct primar,de o poveste..
Multa instabilitate in viata..si nu pot avea acceptanta relativismului.Viata este relativa , insa instabilitatea ta ma indeparteaza de tine...Vom vrea cu totii momente stabile..si ne vom simti limitati , hipertrofiati de iluzia rutinei si de noi.
Ceea ce detest in mod cert este incapacitatea oamenilor de a-si rezerva vietile intr-o consecventa existentiala.Nu se vor opri la prima dragoste ,la primul stagiu de cunoastere,caci se vor simti deficitari in vidul experientelor esentiale.Ma vor ajuta experientele sa resimt prima stare..prima iubire ..prima nebunie?Experientele nu-mi par a fii decat o regresie repetitiva de primordial.Prin excelenta, momentele initiale sunt cele mai profunde,fiindca au o virbratie fara trecut,un cod nou ,nepatat,pur,angelic.

Nu pot iubi decat o data..

Femeia de azi..

2009-09-22T07:09:00.001-07:00

Nu au existat si nu vor exista niciodata povestile aceelea de dragoste , pe care sentimentalistii le-au tot revendicat pe parcursul unor vieti zadarnici, tocmai pentru ca realizarea in erotica a fost pentru acestia conditie vitala de existenta.Speranta i-a mantuit insa incorigibil in lumea fanstasmelor si sperantelor iluzorii.Ei au sperat...zadarnic insa.
Nu va exista niciodata accea corespondenta unica, organica si ireductibila dintre un barbat si o femeie.Nu va exista niciodata un amor autentic , lipsit de prejudecati si mizeria contrastelor caracteriologice.Nu va exista niciodata femeia care sa planga alaturi de barbat,si nu se va auzi de femeia care face lirica deceptionala , paroxistica ,alienanta.
Au fost atatia barbati care au sufocat pagini cu o lirica absolut dementiala, ininteligibila,cosmica , depasind cu mult ceea ce majoritatea oamenilor au putut sa inteleaga vreodata.De la un Eminescu, Bacovia la Cioran , Nietzsche si multi altii , am putut intenta micile magistrale diferente dintre femeie si barbat.Si cine a spus ca femeile sunt mai sensibile si mai visatoare , acela a fost demn de dispretul femeii de azi.Si cum poti ridiculiza astfel femeia de azi, captivata in toate virtutiile unui cotidian infailibil ?Pentru ca femeia de azi isi revendica o pozitie imbecila ,depasind demult sensibilitatea si gratiozitatea cu care irecuperabilii romantici le-au etichetat.Femeia de azi , daca nu se simte jignita de faptul ca este apreciata ca fiind sensibila si vulnerabila , cel putin va rade haotic de niste conservatori, de romantici, de visatori..
Sa nu-i spui niciodata unei femei ca o vezi sensibila , gratioasa, si vulnerabila.Este posibil sa iti rada pe la spate.Evita astfel a te mai plafona in reverii erotice, cu femeia doctrina incontestabila , fiindca femeia de azi..nu iarta sentimentalismul.Ea ucide orice tendinta de a absolutiza reveric o realitate mizerabila..ea rade.
Este si una din grandioasele cauze care au transformat din actualitatea de azi , un sistem mediocru, robotizat, cu aceeleasi aspiratii zilnice .Cand vorbesti de secolul 21 te referi la bani, la situatie , la "educatie" , la "progres financiar ", la robotei.Cand vorbesti de secolul 21 te referi la femeia matura, stapana pe sine , capabila de a sustine o familie...in aceelasi timp te referi la curve , foarte multe curve , la emisiuni cu curve , la licee pline de curve , la o lume plina de curve.
N-am apreciat niciodata lirica transpusa in scris a unei femeii.Este fada, lipsita de accea furie organica, de acel paroxism si dinamism launtric.Poeziile si lirica femeilor...rare in secolul 21 , insa lipsite de farmecul si intoleranta dezastrelor apocaliptice ale unor scriitori neintelesi. Diferenta dintre barbat si femeie este cosmica, magistrala,motiv pt care un romantic sau un nihilist in secolul 21 , in Romania, nu va fii niciodata inteles..
Sunt dezgustat complet de lumea asta...de femeie si de propria-mi constiinta..
Unde sunt epocile acelea mincinoase pline de cordialitatea si candoarea feminina ?Minciuni cu toate...tolerabile insa..mult mai tolerabile.
Femeia de azi ?Instrumentul sexual, imperios necesar pentru extazele imputite de superficialitate...

2009-09-19T04:28:00.000-07:00

Caci unde s-a perimat viata ...acolo ranjeste regia umana.Sunt vise peste tot nu ?Dar nu tot atatea vise devin sperante vicioase, dependentze ultragiante ?
Foloase ...si utilul devine poezie ucigasa.Ne-am folosit de oameni , de viata.. de-un Dumnezeu...
Scopul nostru va fi fost mirajul unui becisnic imprastiat , si motivatiile vor colora in sange drumuri spinoase...
Adesea incerca-voi sa respir zadarnic in cugete nemotivate ,fara scop si nebunie, mandru cu ardoarea indiferentei..Voi tanji femeii renasterea ...si-i voi sopti preschimbarea:cadavru din mine si draga de ea..
Iubiri ???si extaze inutile, ineficace ..atatea ma opresc din a blestema o viata
De ce te temi iubito ??Obsesia mea devine terapeutica revivisicenta..ea e moartea si tacerea din tine.
O sfarseala sa ma cuprina in grandorile indiferentei.Si-mi pun sacralitatile pe-o tabla putrezita:acolo nu este nimic, dar suntem cu totii.
Nu vreau sa te uit..inca-ti simt atingerile mladioase pe recele-mi trup insetat de tine.Mi-e dor sa respir pe-un pat de iarba verde si umeda ,sa-mi amintesc de tine:motiv de lacrimi si ganduri maladive..

Am aflat..

2009-09-16T01:31:00.000-07:00

Am descoperit omul ce cauta zadarnic o viata.Am descoperit oameni ce plang sau ce rad fara sa aibe cea mai mica constiinta asupra vietii.Am aflat de durere si tragedie si mi-am spus ca nu asta e drumul fericirii.Am aflat de oameni care tac ,de oameni care urla si zbiara, de univers si Dumnezeu.Am desoperit un eu care indura emfatic si deceptional un eros fantastic , am aflat de mine ca fiind prea singur in teatrul ranjetelor si m-am angajat solemn in tacere..
Am aflat de boala si moarte.Am aflat de teama de a vietui lovit de boala ,de teama de a scapa de fericiri.Atatia oameni isi plang dezastrul vitalitatii..atatia mor asteptand exuberanta.Si ce sa astepti de la viata asta ?Bolnavi fiind de viata, au nascut rasete impinse in letargie.Omul neavand leac de moarte isi rade grotesc de clipa vietii.
Am aflat cum este sa renegi un Dumnezeu, am aflat de mine....
Am descoperit sentimenul amorului si religia dragostei.Am aflat de femeie ca fiind proiectia viselor extatice si cauza marilor funerarii.Am descoperit ura,mania si depresia.Mi-am spus indezirabil ,ca prefer lacrimi decat staticul indiferentei.
Am aflat de vise, iluzii si minciuni.Am aflat ca un barbat este mai vulnerabil si mai sensibil decat o femeie, am aflat ca marile extaze nu cuprind decat nebunia masculina.Am descoperit inutilitatea si m-am anchilozat in zadarnicie.
Am aflat ca nimeni nu te aprecieaza ,ca totul este relativism organic si ca mecanica irationala a unui timp scarbit de tine ,iti impune crezul..crezul ca ai un rost, ca iubesti, ca esti apreciat..
Am aflat cat de singur este omul..si cat de singur va parasi scena iluziilor,a vietii..

Detest...

2009-09-06T11:27:00.000-07:00

Sunt prea multi idioti degenerati.In principiu oamenii de genul asta ar trebui inchisi intr-o camera fara oxigen ,dezbracati si biciuiti de mici satanei bulangii.
Detest aproape orice om care are impresia ca el are vreo importanta excesiva intr-o lume pe care el o dirijeaza conform unor standarde.Detest femeile vulgare,lipsite de feminitate si gratiozitate.Detest toti barbatii imbecili care au impresia ca totul sta in sexualitate si nebunia adolescentina,ca tineretea trebuie traita la intensitate maxima .Detest superficialii, mediocrii ,cei manipulati .Detest ca traiesc alaturi de incapabili,ca trebuie sa ma multumesc cu o lume de curve si oameni individualisti.Detest alcoolul,drogurile,tigarile si tot ce persista ca viciu .Detest orice idiot care imi impune un tipar de existenta, un stereotip de viata intr-o lume deficitara de insasi existenta.Nu ai cum sa existi in lumea asta , decat daca viata pt tine se reduce la bucuria ta ,si toata mecanica vitala din jurul tau sa insemne utiliatate.
Detest toate epocile ,fiindca in toate s-a vorbit de morala , dar niciuna nu a evitat amoralismul.Nu as trai in nicio alta epoca istorica.Pentru mine,istoria este lirica atrofiata.Nu as trai decat intr-o epoca in care omul isi decide o soarta cu gustul amorului .Nu as trai decat in epoca in care femeia este mandra,curata, sensibila, inteligenta dar naiva.Insa istoria mi-e ajuns sa -mi explic de ce nu foloseste nicio epoca de istorie.(istorie ca regresie fundamentala si nu ca timp).N-au vorbit mari mistici de cumplitele extaze ,lipsite de formalitatea unor utilitarisme abstracte?Dar nu toti atatia au facut literatura regizorala ?Ei au stiut ca doar printr-un conventionalism cu erosul pot naste ethos-ul.Au manjit pagini..si doar atat.
Din acest motiv , nu foloseste la nimic toata fantasmagoria deceptionala.Este depasita de o perceptie colectivala mediocra ,josnica.Daca pentru un mistic occidental ,tot sensul vietii sta intr-un exces de spiritualitate si frenezie vitalizanta,pentru omul de azi lirica este ambalaj cabotin,ieftin.
Detest fiindca nu pot sa schimb ceva ,detest fiindca vad si gandesc..

Persistent in vremelnicie..

2009-09-04T05:17:00.000-07:00

Aproape ca nici nu conteaza daca te zbati in zadarnicie sau traiesti in cateva deceptii lamentabile.Nu conteaza de asemenea nici micile fericiri efemere.Caci totul se scurge inspre nimicnicie.Mari amoruri,pasiuni,trairi...si ce vor ajunge din astea ?basme de nostalgie..

Conspirational

2009-09-03T11:59:00.000-07:00

P.S tematica nu este destinata nimanui, si nu se necesita a fii dezbatuta de nimeni.

Totul se manevreaza imanent conspirational fara sa conteze repercusiunile intransigente si devitalizante .De cele mai multe ori un determinism mai mult metafizic si ininteligibil decat o autosugestionare predeterminista si instinctuala sistematizeaza corespondente fluctuante.
Situatiile care convin ,sau cele care implica neconditionat un relativism de pozitivitate induce aparenta unui omniscient si omnipotent.Chiar si in cazul antinomic , conform caruia o degernerare survine abracandat in inconsistentele impulsionari,Demiurgul exista in constiinta umana ,ca o necesitate de elan si echilibru.
Ceea ce apare ca un paradox aproape mefistofelic este labilitatea tendintelor de corespondentze.
Constiinta umana tinde catre o forma definitivata , sustinuta inconsistent pe un considerent fantomatic si incert ,care contine incontestabil ideea de ethos, dar la un nivel aproape insesizabil.Caci tendinta de spiritualizare falsa coincide ireverentios cu ostentatia religiozitatii ,asta o stim cu totii.De aceea marea slabiciune a decadentelor morale se nasc in deficientele de corespondentze.Si insasi corespondentza cu un Demiurg contestabil si conservat in lirica unui istoricism ieftin ,implica un ethos lipsit de substanta.

Sentimentul ca totul este o conspiratie pleaca de la incapacitatea de a stabili un crez lautric ,fara formalitati si vid de o moralitate superfluua.

azi nu..

2009-08-31T06:24:00.001-07:00

De ce nu as mai aprecia un om ?Fiindca m-as imbolnavi de speranta si iluziile ca merita .Este multa nonjustificare in slabiciunea de a aprecia un om.Trebuie sa fii lipsit de griji sau sa fii cu adevarat superficial ca sa apreciezi un om fara acel ultimatum considerent de moralitate.As vrea sa fiu cel mai detestabil totalitarist,sa creez o lume de perfectionisti ,de oameni cu substanta si principii morale.
Azi aproape ca nu apreciez pe nimeni.Intodeauna consideratiile mele s-au adaptat pe un sistem alienat de fluctuatii emotional-senzitive.Azi m-am decis la repudiere ,la dispret ..la anarhie.Sa nu mai privesc niciun chip uman ,sa nu imi mai pese de nimeni si nimic.As fi asemeni tuturor ipocritilor care traiesc receptiv toate deficientele unui sistem labil si inert.N-am gasit niciodata un om asa cum il doresc cu tot capriciul unui estropiat nenorocit.N-am intampinat in teroarea fericirilor artificiale nici un capabil de aprecierea-mi insignifianta.

Atata ipocrizie si mediocritate flutura in armoniile decadente,incat ma vad imperios obligat de propria-mi antinomica gandire sa-mi schematizez odios viziuni apocaliptice.

Demn de dispret este acel mediocru sufocat de gratia naivitatii si snobismului.
Oare de ce ne plangem mereu de o lume decadenta si lipsita de privilegiile virtutilor ?Pentru ca suntem mai imbecili decat acei pe care ii vizam in acel vacuum de categorii stilizate.Iata-ma liber sa depasesc grotescul celui ce urla spre candoare si sa nu cer nimic ,sa nu am propuneri si ies din regia vanitatilor asunse.Caci nu am de gand sa-mi mai doresc o lume perfectibila.Nu am de gand a mai astepta acel gram de pozitivitate .

Ma intreb cum unii mai au ipocrizia de a blama pe ceilalti.Nu ma simt in stare sa blamez pe nimeni , dar imi doresc a uita de orice om.Nu ma simt capabil sa dau un sfat de reconciliere , caci sunt prea inveninat cu temeri ,incertitudini si pustietati...

Franturi ...

2009-08-22T03:02:00.000-07:00

O detestabila conventie:prietenia

Mi-e facil sa ma confrunt cu teribilismul formelor obscure.Nu vad nimic printre un trup refractar decat simt vanitate.

Vezi ?Am incercat sa-mi reconsider pozitia de lamentat.Ma absentez in agonia omniprezentei .
Nu eu imbrac culpabilitatea deceptiilor tale.Ma sper la a fii pulbere vitala in groaza amintirii tale...

Am incercat sa-mi vand pasiunile in schimbul eroriilor fundamentale.M-am ales cu viciul disperarii si melancolia amurgului..Unde-s zilele inabusite de sudoarea copilariei?Unde-i farmecul exaltarilor spontane ?Unde-i jocul si nebunia tineretii ?Unde esti iubito ?

A fost ireprosabil si dumnezeiesc.I-am patat buzele-i micute cu lacomie si extaz.Ochii ei intredeschisi imi sopteau un epos de razvratiri erotice.I-am pangarit fragezimea gatului cu saruturi suave si febrile .I-am cerut secunda emotiilor blestemate..si blestemat am ramas de ea.
Te simt aici ,inca plapanda in palpitatiile-mi nevrotice.

Ganduri ce le-am spurcat la melancolie.Le tanjesc in incertitudinile senectutii..

Tipete stinse

2009-08-14T16:33:00.000-07:00

Am o revelatie:ma suspectez terifiat de vraja sexului si obsedat dupa zile amoroase.
Dar stai!Privind la acel ghiocel,imi par a valora mizerie,boala ,spaima.Este mai presus decat orice noapte imputita de extazul sexual.El e candid..pur,mirobolant.

Uimesc constatarile.M-am angajat ca fiind vulnerabil la taceri si glasuri stinse.Poate ca de aceea ma rumineaza 4 pereti si o fereastra.

Vantul suiera cu nonsalanta.Ma zdruncina asemeni unui despotic setos de carne.Ii simt lacomia juvenila-n vene.Sunt aproape liber ,tremurand in vagul remniscentelor.Eram gand si senzatie.Era si ea...

Iubito nu plange.Lasa-ma pe mine s-o fac.

Ideile mi-au impus religia.Sunt istovit de drumuri pustii si inundate.Pasii lor i-am urmat si eu in caderi nostalgice,sufocat de zelul crestin si lacrimi sterile.Nu le-am inteles niciodata patimile.Lacrimile nu le apartin.Carnea plapanda varsa automatic coduri fluide ce-mi par a fii reflexii si nu dramatisme.

Lasa-ma acum sa-mi justific tragedia.Te-as sufoca de disperare,amor si foame.
Adio..

Uneori..

2009-08-12T10:12:00.000-07:00

Uneori ma simt singur.Si nu vorbesc nu o singuratate concreta sustinuta de lipsa oamenilor.Paradoxal desi sunt atatia oameni langa mine..ma simt atat de singur.
Glumesc, rad,poate ma comport haotic plin de exuberanta si delir infantil.Alteori tind involuntar sa ma exterioriez intr-o forma sterila de seriozitate.Dar insasi seriozitatea nu e cea care imi stabileste niste coordonate .Este mai mult de atat,si imi dau seama ca este destul de grav in conditiile in care te multiplici intr-o diversitate facila si ieftina de aparente ,pastrand in tine un clocot dement de pasiune,scarba si teama.
M-as aprecia ca fiind un bun actor,intrucat teatralizez magistral o stare.Da..par fericit ,vesel plin de candoare si vitalitate.Par misogin,ironic,sarcastic.
Uneori as vrea sa ma duc dracu.. sa nu mai stie nimeni nimic despre mine...sa dispar lent in anonimat.Sa nu mai pateze nimeni fonetica pronuntandu-mi numele,sa nu mai exist in ratiuni perverse ,ordinare si limitate, nici in cele care ma adora in cel mai minimal grad posibil.Nu se merita.Nu gasesc o coerenta logica a iubi un degenerat obsedat de fericire,moarte si nebunie.
Oamenii ca mine nu pot fi iubiti prea des.Si nu asta gasesc ca problema esentiala.Nu as vrea decat o iubire izvorata naturalmente , nu din alte criterii nonjustificabile.
Imi este greu sa-mi stabilesc un diagnostic psihologic.De ce mi se pare orice lipsit de un fond intim substantial,de ce nimic nu mai vad a rasare admirabil dintr-o structura omogena si candida.Si candid nu mi se poate parea decat femeia sau un animal naiv lipist de un discernamant fatalist.Pana si femeia pare a-mi induce teroarea suspiciunilor.Praful s-ar alege intr-o lume de dame ieftine si materialiste.(cred ca imi ramane a elogia un prototip de senzualitate,farmec si inocenta doar ipotetic)
Cea mai mare problema pleaca de la incapcitatea de a trai intr-o armonie deficitara vida de un fundament pe care il gasesc in momentul de fata haotic,intangibil si incomprehensibil.

Nu exista logica si sens in a trai precum nu este conditie in adora un om.
Adori pana si un imbecil ce vegeteaza in vulgaritate si lipsa de considerente.

Uneori sunt slab fiindca iubesc un om..

(Nu exista nimic.Sunt doar momente cand imi par a oscila intre idee si senzatie)

Societate mizerabila...

2009-08-02T03:00:00.000-07:00

Nu cred ca putem vorbi de un sistem romanesc.Asta implica o particularitate pe care peremptoriu sfera romaneasca nu o are.Sistemul romanesc nu este decat o suma de fictiuni dirijate pe un plan fictiv.In realitate sistemul romanesc este profund diirjat de marile culturi europene.Romania nu a fost niciodata o cultura cu o proprie eticheta consistenta.

Dramatismul istoric al Romaniei este desemnat tocmai de lipsa istoriei.Romania nu are o istorie individuala care sa evolueze dintr-un punct primordial.Toate marile culturi europene au o istorie capabila sa configureze un traseu spre echilibru.
Politica romaneasca nu este decat o mizerie in putrefactie a carei zdrentuiri fericeste un popor de mediocrii.

Problematica societatii este capitala.O societate formeaza un produs uman conform unei perspective social-politice.O societate mediocra fara elanul si fara de ideea progresiune, de echilibru, nu poate forma decat rebuturi sociale.

Atatia oameni sunt afectati de societate.De la mentalitatea de tip individual, pana la un colectiv degradat etic.Cultura romaneasca nu ramane decat la un stadiu de utopie,intrucat socialul nu depaseste o forma de etnic.

Omul ,acel produs al unei societati ,trebuie sa aibe constiinta maxima asupra rolului magistral al societatii.
Totul se concentreaza in proiectia unei societati care nici macar nu este ceea ce trebuie.Diferenta dintre un om cu o situatie financiara buna si altul aflat intr-un declin economic este pozitia de privilegiat.Cel cu bani va fii intodeauna privilegiat,recunoscut..cel fara nu.
Societatea este mizerabila,intrucat este lipsita de principii morale.Mass- media polemizeaza ingrozitor asupra unor tematici haotic de absurde si imbecile.Se valorifica imaginea si nu un fundament de tip autentic.Romania nu este autentica.Este o ghena de fantasmagorii politicizate.
Politica romaneasca nici macar nu este o politica.Se incearca o simulare de rationament politic,dar lipsa unui principiu etic detracheaza intregul sistem.
Nu o sa ne intereseze acei oamenii care plang de foame pe bancile din parcuri.Nu o sa ne pese ca imaginea Romaniei este una degradata si ca strainii ne repugna in cel mai mare dezgust.
Nu o sa ne pese de mediocrii ce vor urma.Stiu problema individuala este primordiala.Sa ne invete atunci societatea sa suferim cu zambete iubind un neant si un sicriu.

Te detest..de vina este societatea:o mare de oameni si tu.
As vrea sa ma spulber in bucati inainte de a ma plange de un om si a fi fericit la un dezastru colectiv.Caci societatea nu este decat un dezastru.

In lume asta de ipocriti nici iubire nu mai flutura.Marile pasiuni s-au stins la nastrea omului..
Mi-e scarba ...

A fi...

2009-07-31T10:02:00.000-07:00

Intodeauna am fost atras de dimensiunea psihologica,de gandirea umana ,de diferite modalitati de persuasiune.Omul este o fiinta manipulabila ,slaba ,vulnerabila.Orice slabiciune isi are cauzalitatea intr-o forma extatica de implinire care duce inevitabil la un declin
.Slabiciunea isi are exclusiv radacina intr-o tendinta de implinire spirituala,si nu intr-o schema de rationament.De cele mai multe ori implinirea naiva este gratia fericiriilor privilegiate.

Totul progreseasa inspre degradare...

Este terifiant sa constientizezi ca directia ta de vitalitate este inspre negativitate,ca in fiecare zii ce trece,pasesti spre nimicnicie.Este insuportabila constiinta mortii.Sa stii ca esti limitat, ca viata ta depinde de timp,ca libertatea ta este una consacrata mortii.
Omul nu este liber.Timpul il suspenda intr-o inutilitate organica.
De n-ar fii timp ar fii o clipa, cea a eternitatii.Nu este oare resmitita clipa eternitatii in constiinta celui ce practica sublim jocul contemplarii ?De cate ori nu ai simtit in amestecul de fericire si nostalgie, eternitatea ?De cate ori nu ai traversat secole de amintiri,vise,sperante,pasiuni doar intr-o clipa extatica.De cate ori plin de furie,cu mai mult alcool in sange decat rabufniri de luciditate ai transgresat ticaitul unui ceas scarbit de tine si de static ?

De-as putea ramane anchilozat in carcera plasmuirilor cerebrale...as ramane aceelasi..un schimnic nebun dupa nefericiri...

Nu mi-e teama de moarte ca ceva venind din afara si care pune stapanire pe mine.Moartea nu este o sfera autonoma vietii.Moartea rasare din om.Ti-au pierit adierile de naivitate cand o cumplita luciditate ti-a incredintat durerea si boala de a fi.

Moartea trezeste teama de schimbare.Ti-e teama ca ai sa-ti pierzi identitatea nu ca vei pasi in alta sfera.Este o chestiune fireasca o teama de a-ti pierde sinele.Ti-e teama ca nu vei mai fii aceelasi dupa moarte.

De-as muri m-as anula devinitiv.Treziri sa fie doar in viata.
In moarte sa zaca somnul...

Nu se merita nimic...

2009-07-28T12:03:00.000-07:00

Nu se merita nimic.Nici macar o viata.Trebuie sa fii prea fericit sau naiv ca sa afirmi ca viata are vreo importanta.Si in ambele cazuri mi-ai demonstra o naivitate enorma si o slabiciune a vitalitatii conform decadentelor spirituale.Viata se merita atunci cand pentru tine experientele esentiale nu implica o constiina si o luciditate contagioasa.Insa cand viata din tine palpita intr-un ritm haotic, cand tot ce ai avut tu mai important s-a anulat intr-o lichidare organica nimic nu isi mai pune amprenta.Ai avut pasiuni,ambitii si tot avantul necesar propulsarii intr-o batalie cu viata.Le-ai pierdut insa.Esti atat de singur..
Cea mai mare dependenta este cea de oameni.Traiesti prin oameni si esti conditionat de acestia.Nu poti zambi fara ei si nici nu poti plange in lipsa lor.
Uneori as vrea sa nu mai stiu nimic de nimeni.Sa fiu singur ,undeva unde toata seductia ieftina a aspiratiilor zilnice sa se evapore ...sa fie doar ganduri si traire.Chiar si asa nu as castiga nimic.Insa ce vrei sa castigi in viata asta ?Drame si pasiuni ...atat raman in vicile umanitatii..
Altadata as iubi oameni...as iubi orice imbecil fara principii etice,as iubi un ucigas dezechilibrat de un instinct patologic.As iubi orice fara criterii si conditiuni.
Nu se merita sa iubesti.Intodeauna o finalitate inevitabila va sfasia o structura plapanda.Vor erupe lacrimi si regrete ...si tot ai sa iubesti.
A iubi insa intr-o disperare organica, a trai cu o infinitate interna toate experientele zilnice,a te gandi la moarte in dulcile tariri erotice inseamna fatalmente a te suspenda intre moarte si nebunuie.
In temeri de moarte sa-mi pierd fericile cu dependenta noptii..

Sa fie noapte si nostalgie...

As vrea o moarte...

2009-07-26T11:05:00.000-07:00

Si nu vor mai fi flori si ape.Zambetul femeii gratioase va face dintr-o aparenta seductiva rauri de lacrimi.Vei spulbera viata pana si florile.
Un gand sa ma duca in nebunie.Si-n nebunie sa descopar flori si ape.
In lacrimi respir ..si iubesc femeia...
Sa ma ucizi viata...inainte de a ma dezmata frenetic in voluptatea nebuniei.Si atunci sa-ti blestemi slabiciunea.Slabiciunea fata de lacrimi si deznadejdi.Incapabila sa versi izvoare pure te-ai manjit cu omul.
Nebunia...o moarte degradata.

Ai vrut viata a te purifica .Insetata de virtuti si sovaieli erotice te-ai folosit de-un om. Ai vrut lacrimi viata...si nebunul ti-a dat.Ofera-i moartea...

Nasteri sa rasara doar in nebunie...

Cum este sa lovesti un animal?

2009-07-22T05:57:00.000-07:00

Mi-e scarba.Sunt complet dezgustat de firea umana, de ceea ce rasare dintr-un fond absolut irational.Ma intreb:de ce sa lovesc un animal?
Sunt atatia imbecili ordindari care lovesc animalele, dau in ele ca si cum ar fii niste jucarii stricate.
Mi-am amintit acum, in urma vizionarii unui clip despre animale,cum mai demult am vazut un alt clip ,in care se prezenta cu o apatie socanta, un nenorocit de om care lovea cu dementa un calutz,abia stand pe piciorusele ostenite.O lopata ,si mai mult de 10 lovituri peste bietul cal-frumos tratament domnule(ma intreb dumnezeu ce zicea la placuta vizionare ...) .Interesant ca cel care filma ...doar filma,de dragul de a uimi o natiune de depravati insensibili,cu un titlu colosal pe paginile pro tv-ului,fara sa se implice.Uite asta este lumea.Totul pentru un marketing al "actelor inumane" si asa zis-ul sentiment de compatimire.
Nu cred ca am sa pot vreodata sa explic ceea ce am trait cand am vazut clipul ala.Nu pot de asemenea sa reactualizez cate injuraturi am putut sa generez la adresa unui ucigas.
Sa vezi o fiinta vulnerabila lovita cu bestialitate pentru o exaltare demonica a unui ordinar ce traieste ...cu vointa lui dumnezeu,si sa nu ai un cutremur launtric, sa nu-ti blestemi viata si toate docrinele moralale?
Puteam sa jur ca vedeam lacrimile calutului ce se scurgeau intr-o durere macabra.
Dar asta nu este tot.Am mai vazut de asemenea anul trecut cum un copil de 12 ani a strangulat un catelus , pe care il invartea ca pe o elice, intr-un joc fara discernamant.Nu pot sa exprim ce efect a avut asupra mea...
As face o intreaga critica asupra actelor de imoralitate...inutil insa.
Sunt suflete ce mor si oameni ce rad.Dumnezeu doar priveste...

Aparente...

2009-07-22T01:55:00.000-07:00

Nu am sa inteleg niciodata tendinta omului spre o estetica a "fabulosului".Admit cu dificultate atractia irezistibila pentru o estetica a frumosului, ceea ce mi se pare oricum o slabiciune deplorabila si demna de o repulsie obiectiva.Ne place ceea ce este frumos,atractiv,dezirabil de o "natiune" de instabili.Dar stai asa !Pentru o clipa pune-ti mica suspiciune in aparenta aia celesta si candida.Conteaza enom sa vezi si sa apreciezi ceea ce paseste cu gratie in lumea virturilor morale?Pentru mine este legitate incontestabila.
Apreciem sub criterii nejustificabile.Deseori ii configuram omului "inestetic" o structura inapreciabila.
Nu exista frumos sau urat.este doar ceea ce stabileste o colectivitate,care nici macar nu este cea in masura de a conchide o ierarhie.
Ma gandesc adesea ca nimic nu merita...
Subiectul ,la prima vedere poate parea fad,steril ,fara vreo importanta frapanta.(stiu iarta-ma ca nu am putut sa scriu despre ceea ce -ti place).Stim insaoare cati oameni sunt afectati de aceasta grandioasa mecanica de apreciere ?
As fii vrut adesea sa plangem,sa tremuram...pentru celalalt.(la dracu nu pot sa-mi evit rabufnirile melancolice,cred ca am sa scriu asa cum imi place ,poeticizat si incifrat despre problema asta intr-o maniera beletristica,altadata cand am simt nevoia )
Este ciudat acum sa-mi amintesc neprogramatic de ceea ce mi-a spus un pic mai demult un prieten de al meu,anume incompatibilitatea dintre aspectul meu fizic si gandirea mea.La dracu!Uite asta numesc eu principiu stereotipizat.S-a creat un cliseu de apreciere,unul nul si inexpresiv pentru mine.Nu vreau sa creez impresii de grandoare,amorul meu propriu s-a evaporat considerabil.De asemenea nici nu m-am suparat pe amicul meu care nu a intentioat decat sa fie sincer ,desi avea mici ezitari capricioase.
Ma amuza teribil..."un gigi muschi".(ador enorm sinceritatea insa nu ma bucura ce vad) Oka finalizez acest subiect banal,printr-o ultima fraza.
Nu cred ca exista o complicitate intre aspectul extrior si dinamica interioara.Gandirea si trairea unui om nu pot fii etichetate pe o estetica anume.
Adesea ma gandesc la o lume exclusiv a ideilor,unde estetica sa nu patrunda decat in cinetica unor transpozitii conceptuale.
Sa curga lacrimi...

Retrospectiva

2009-07-18T06:11:00.000-07:00

Se petrec destule fara vreo logistica prestabilita,motiv pentru care sustin ireverentios un nonsens existential.
Am destule momente cand privesc cu o oarecare nostalgie un trecut , uitat in mare parte, dar prezent in constiinta.Atunci inevitabil te gandesti la viitor.Si intr-adevar un viitor se cladeste pe un trecut.
Sunt atat de multi oameni legati de un trecut imbecil si nenorocit.Si uita-te un pic la ceea ce acestia traiesc in prezent...un trecut reactualizat.
In aceelasi timp este dificil a-ti trasa un drum fara repercusiunile trecutului.
Au fost atatea momente cand ai plans, ai ras, ai visat, ai iubit , ai cazut in vicii.Si inevitabil constiinta pastreaza intr-o zona periferica si spectrala aceste momente.
Imi amintesc atatea...oameni,clipe,momente de infantilitate,clipe pe care le-as sterge de pe fundalul amintirilor.Si in toate astea ..ma descopar.Ma regasesc adesea ca fiind incapabil de a trai fara fustrari ,tensiune si melancolie, momentele trecute.Aici este esential, sa constientizezi ca fenomenul amintirii trebuie sa produca un dezmat interior,altfel risti sa vizionezi ca un spectator un rol ,pe care actual il renegi.(privind obiectiv nici asta are nu are vreo importanta).
Si cel mai greu este sa uiti un om, o privire,un suras,o voce....
Vor trece atatea clipe detestabile de amintiri si retrospective maladive.
Voi trai anchilozat in amintiri,presiuni si deceptii.Mi-e greu sa vorbesc aici de vise .Poti avea vise in intoleranta trecutului,a amintirilor?
Multi refuza a trai in vagi reminiscente.Prezentul este pentru acestia un motor central.
Si as vrea ca atunci cand imi amintesc sa traiesc in maxima intensitate , sa ma bucur si sa ma intristez indiferent de verdicitatea "plasmuirilor cerebrale"-esential este sa simti si sa traiesti...
Imi amintesc stari...si inca le simt.

Suspendat in plasmuire…

2009-07-12T11:17:00.000-07:00

Si de cate ori am fost singur…m-am ales cu mine.In singuratate omul se descopera,viseaza ,plange.Stari difuze de melancolie si tristete concept o structura diferentiata si instabila,ceea ce face din relativismul organic un moderator afectiv.Si de cate ori damnat in carcera psihozei am varsat lacrimi reci,de atatea ori m-au cuprins fioruri de implinire…Trairile subiective sunt chintesenta.Si cand impins de patosul letargic am cazut intr-o betie launtrica…am cules iubirea,iubirea fata de tot,iubirea universala.Trezit sub incapacitatea de cuget continuu ..pierdut-am sensul metafizic…caci doar in reverie starile interioare sunt omogene,plasate in directiunea de nedetermininare astfel ca o supozitie proprie ar devinitiva o statistica impartiala:melanconia neagra.
Nu stiu nici acum ce este realitatea ,si de ce sub considerentul ei ca autonomie fara de vis,mi s-a revelat dramatismul plasat pe treapta ultima a ierarhiei decadentelor.Prefer de mii de ori mai mult o adancire in starile de iluzie si conceptual ,prefer o armonizare spirituala concesiva si corespondenta cu gratia infinitului.
Toate starile de reverie sunt formate pe un substrat de melancoli,tristete sau regret.Caci astfel cum as mai putea visa si cum as mai necesita o alta forma de implinire.
In reverie elemental temporal dispare…si curgeau clipele nesatioase de seva subiectiva cand in vis pierdeam visul.Momentele cele mai placute ,momentele pline de frenezie erau cand febril in propria intentionalitate reverica purtam reverenta femeii.Adesea imi spuneam ca in momentele in care elogiez natura feminina transform din secunde un calapod etern,o traire sistematica si haotica,celesta,fantomatica.
Trairile cele mai fecunde sunt cele cand impartial,sub iluzia vietii,sau impins de propria irationala vointa glorifici femeia,si nu ca un concept puternic abstractizat sau ca pe cea mai nesemnificativa dar imperioasa nulitate vie,ci ca pe o componenta ca sinelui.Femeia in constiinta obscura a indragostitului este propria extindere spirituala.,o necesitate de implinire naiva,in care prins in mrejele unei “sanatati divine” tinde spre absolutizarea ideatic nuptiala.Este in echilibrul vital al fiecarui indragostit o reprimare a propriei insemnatati firesti cand slaveste centripetal femeia.Este mai mult decat un proces de crestere in abundenta spirituala cand idolatrizezi femeia,ceea ce face ca un esec mai mult sau mai putin premeditat sa rupa insurmontabil din imuabilitatea liniar crescendo a plenitudinii interoare.In realitate orice iubire este un intens proces de degradare.
Si e atat de placut cand iubesti…..- iubirea este o intreaga drama,o tragedie virtuala ,o autoexterminare ,un viciu capital….(si intreaga-mi viata era o drama).Diferite senzatii stavilesc inocenta primordiala,cand captiv in nebunia amorului cazi fatalmente in perditia totala.Aveam teama cerebrala cand ma cuprindeau stari de melancoli si regres vital….
Pe masura procesului trecerii imanente a ciclului temporal te simti anihilat in propria respiratie monotona.Acum inteleg cum devenirea este un lung proces care isi are radacinile in cauzalitatea temporala.Melancoliaa …o stare ce ma cuprindea neconditionat in orice moment ,fara vreun principiu rational,era melanconia organica,stare de staza cand perimat de nemotivat ,eram aruncat intempestiv in progresul devenii spirituale,un progres oniric si funest,un declin morbid….

Dorinta...

2009-07-12T07:41:00.001-07:00

In cugete nostalgice vedeam, tasnind din trupu-mi setos de moarte, suspinul celui parasit.In patima eruptiilor spirituale cerseam cu glasuri neauzite celui Absent…o mila.
Iertat sa-mi fie capriciul dorintelor ardente,dar din lacrimi putrezite m-am ales cu ravna carnii…
Ramas-am gol de dorinte ,cand adesea in nedeslusirile sonatelor curative gaseam in teroarea focului launtric placerea regretelor…
Si cate regrete n-au facut din nesomnul gandurilor o boala curativa ?Cate deceptii maligne nu au implorat la rugile unui glas trupesc desavarsirea bucuriilor spectrale?
Si in timpul ros de secundele unui ireparabi dulce, manjeste omul in teama si nemernicie pe insusi omul.
Mi-au ramas doar lacrimi nescurse asemeni unor ganduri embrionare petrecand onorabil in mania teroriilor…teroarea de bucurie ,de emotie…de banal.Doar omul isi poarta in goliciunea iubirii grandoarea insemnatatii absolute.Isi duce omul in valuri frenetice de iluzie ,iluzia unei semnificatii….Dar vina si-o asuma cel ce sta ,fara ganduri, in umbra vidului eter…Doar eu ii cautam glasul in eztazuri schimnice…asemeni unui debil spucrat de foametea eclectica.Imi vei da oare viata dorinta traririi?
Mi-am pierdut viata pana si ultima profesie…aceea de a trai…
Da-mi viata somnul vitreg al mortii vesnice si du-mi bucuriile la contestatiile cerului…
Si vada atunci cel ce tace sub cortina azurului o noua nastere-neantul infloreste debordant si infatigabil in patimi temporale,acolo unde omul isi duce cu evlavie taceri disonante.Si cata splendoare de spontaneitati represive anuleaza regia divina intr-o tacere de glasuri.Mai imperial decat Dumnezeu neantul surade cu glasuri sterile.Blestemat-ai Doamne clipa detronarii.In gradinile neantului florile miros fara sa vibreze.Si tanjeste Invinsul dupa glasul disperat al celui ce cauta zadarnic ….un Invingator.
Sa-mi ramana sperantele in capriciile neantului ?Sa imi pun toate amintirile,durerile si bucuriile in consecventa materiei ?Du-ma Doamne pe pajisti cumplite,arunca-ma cu dipretul iubirii in statornicia tulburarilor si dramelor fara precedent.Pune-mi crucea afectelor si nimiceste-ma in portul sperantelor.Doar ganduri de agonie sa ma poarte pe valurile lacrimilor.
O statistica a marilor esescuri vizeaza plenitidinea trairilor sterile in vidul demiurgului.In neant tarirea nu este conforma cu o transcendeta vitala, intrucat lipsa unui Temei configureaza un teritoriu nedefinit.
Sa am puterea a lovi neantul cu razvratirile-mi melancolice?
Iesit-ai doamne de pe scena asumptiei purtand in tine toata ravna si tragedia omului neauzit(de-ai fi fericit macar o viata).Patat de incapacitatea domniei vesnice ai lasat neantul a rade de-o dorinta tardiva.Si adesea doream in ultima instanta.. un dumnezeu,o bucurie..si lacrimi..

Iubirea Absoluta...

2009-07-12T07:37:00.000-07:00

A face exces de ganduri problematice, a trai intr-o platitudine ideologic agravanta.,a cauta rostul unui declin vital impus ,inseamna a-ti nenoroci cu o apatie proprie intreaga insemnatate ….intreaga viata.Este o forma rara a-ti intensifica micile rabufniri melanconice intr-o boala organica…intr-o plenara batalie cu tine insuti..Este interesant totusi ca in lupta cu propriul sine trimufatorul este totodata cel invins…
In ganduri profunde ma regasesc.Ma zbat intre ele ,ma injunghii cu durerea lor,le apologiez…le imbratisez intr-un spleen abstractzat paroxistic.
Uneori gandurile imi par idei obosite,abrutizate pana la alienare …alteori ucigasi sensibili..
Sa ma arunc in dispret,sa ma descompun intr-o lichidare organica,sa ma vindec prin crima gandurilor,sa iubesc o gluma,sa rad,sa ador un om….Si de cate ori am constiinta unei boli iremediabile,de cate ori gandurile imi devin lacrimi…de atatea ori ma stavilesc in metastaza propriei finite,ma anulez…
Si un gand persiflant adesea imi sopteste ridiculizant si demonic: tu esti o boala…
Crezut-am in tine viata si in toate glumele tale….,incoronat-am cu o naivitate infantila podoaba-ti suprema:iubirea.Mintit-ai viata omul din tine,l-ai ispitit in grandoarea amorului …l-ai tarat in infernul deceptiei,l-ai lasat sa-si piarda fictiunea naiva…l-ai ucis.
Alteori cand omul din tine cerea mai multa mila decat patima…l-ai ironizat,ai ras intr-o imbecilitate devianta de o ruga ieftina…ai pangarit mana ce-ti cerea de-a mila…o iluzie,o speranta…
Viata fara iubire …un iad revelat..
Nu exista iubire absoluta,doar forme particulare .In secunde fara timp imi rapeam odiseea cerebrala si stagnam la rugaciune…si ce refugiu dulce si candid este dragostea….
Adesea strigam la un eu pierdut,adesea imi maltratam trairea intr-o conditie imperativa de mortalitate… adesea .cerseam cu invidie moartea …
Iubire profunda….o marca individuala.
Iubirea absoluta este lisita de profund.Ar putea cineva sa-si exclame iubirea absoluta?Ar putea cineva sa iubeasca nemernicia ?Ai putea iubi un depravat anchilozat in ispita uciderii,a furtului,a calomnierii? Ai putea iubi moartea ?
Sa iubesti absolut inseamna sa-ti vinzi constiinta unui gol neafectat..Iubesti absolut cand ura,mania,invidia se convertesc nimicnicie…
In iubire absoluta uiti de tine.Si cum ai putea totusi sa iubesti absolut cand te renegi pe tine ?
Motivul pentru care iubirea absoluta ramane la rang fictiv este tocmai dependenta sine-eu.Ruptura duce poate duce la la ostentatia crimei,la sange…la sinucidere,dar niciodata la absolut.
In iubire absoluta nu exista profund.Ea depaseste orice putinta de inteligibil cerebral.
O dovada concreta a instabilitatii iubirii particulare este tocmai ierarhizarea trairii pe trepte subrede.Doar iubirea particulara poate fii profunda..sau nu.In ambele cazuri capata valente de incertitudine,mascheaza un teren launtric nonidentificabil .Este genul de iubire pe care o numesc iluzie…si apoi orice altceva ..mai putin iubire.
In viata nu poti sa traiesti,decat sa ai credinta unei trairi numite iubire..
Si unde sa fie oare cel ce iubeste absolut?Cine ar putea iubi pana si un ucigas -capriciosul sangelui?Pare-se ca nici Dumnezeu nu poate iubi absolut…moartea celor care au patat pamantul cu lacrimi de binefacere blameaza un demiurg rece si insatiabil de virtutea unui incoericibil om…Dumnezeu i-a tot…pana si cei ce pangaresc regatul celest cu vidul lor de moralitate….
Doar neantul ramane absolut…la fel ca si iubirea mea…

Despre Dumnezeu...

2009-05-31T01:26:00.000-07:00

Dumnezeu
Cea mai mare eroare a lui Dumnezeu a fost sa-l lase pe om sa-l creeze.
Dumnezeu este plasmuirea si omul creatorul ei,ce-i drept o plasmuire creatoare.Ma intreb totusi daca D-zeu varsa lacrimi ,daca regreta….
Sa-l cauti pe dumnezeu inseamna sa te pierzi pe tine.O afacere soldata cu iluzii,sperante,traire periferica.Fuga de sine ,prizioneratul eul-ui in abisul neantului,moartea propriul ego in demonisul uitarii …inseamna apropriere catre dumnezeu.
Amintirea egoului- o cenusa degradata a spiritului masacrat
Si cat barbarism gasesc in actul apologiei divine...Oamenii si-au pierdut pana si persuasinuea ridicola in absolutul divin.Nu pun oameni la indoiala existenta marelui creator cand intr-o obligativitate extremista si perfida uita de moralitatea propriilor supozitii.?
Dumnezeu nu ramane decat o supozitie nerevelatoare verosimil minimal prin fictivitate.
D-zeu?cea mai durabila opera de arta a omului….incomprehensibila si puternic criticata-in asta consta superficialitatea si natura ultragianta umana:fluctueaza in estimarile propriei creatii,cand insasi orice creatie isi are caracterul de moralitate absoluta…
Stangacia umana consta tocmai in susceptibilitatea perfectiunii artei..Dumnezeu este o arta intangibila,difuza, imperios perfecta …
Eroarea umana este plasmuirea absolutului in expresia Divinitatii.L-am angajat pe D-zeu ca fiind cel mai onest,afectiv, virtuos.Oare nu i-am dat povara perfectiunii,a responsabilitatii?
Dumnezeu isi asuma rolul de moderator ar rezolvabilitatii tocmai prin vanitatea si teama decadentei omului.Nu el l-a cerut…noi i l-am dat…
Omul este judecatorul suprem ,iar D-zeu un condamnat la mentinerea echilibrului universal.
Oare nu i-a dat omul o responsabilitate prea mare lui D-zeu?
Nu i-am acordat oare prea multa atentie unei fictiuni nenorocite?Nu am uitat oare cum e sa –l simtim pe celalalt ca parte din noi?Nu stim ca cel de langa noi devine o absenta vie cand actul nostru este elogiul impus pentru D-zeu…?
Si cum sa ceri socoteala zeitatii ?Cum sa izbesti o opera de arta de critica unanim umana?Paradoxul ridicol consta in ravna contra divinitatii,o combatere a propriei creatii…
Dumnezeu suporta un rol capital.I-am dat stafeta unui necunoscut.Ni l-am familiarizat fara convingeri ..l-am cules din neant,l-am incoronat ca fiind tatal nostru…
Natura umana isi are radacinile intr-un purgatoriu malefic.Realitatea –minciuna unei ratiuni prematur iluzorie,estompeaza deficientele spiritului.Doar in contemplarea metafzic lucida ratiunea isi pierde regia de fictiune ,si intr-un tranzit fulgerator intampina cu foametea lichidarii, lichidarea proprie-lipsa lui dumnezeu inradacineaza in om adevarata spiritualitate,care nu este trairea conforma cu iluzia unei certitudini.,ci o infinita maladie launtrica,o eruptie imanenta de lacrimi,ganduri si trairi fara rost ,asemeni unei necesitati de voluptate paroxistic intensificata pana la regres vital...
Adesea l-am intampinat pe D-zeu cu o furie organica.Adesea l-am lovit fara regrete in plenitudinea virtutii.Adesea i-am cerut socoteala mizeriei,i-am ingenucheat cu teroarea iubirii,m-am jertfit cu lacrimi ardente ,mi-am osandit insignifianta viatala,mi-am spulberat amorul propriu,l-am blamat…
Conceptul de dumenzeu nu poate fii concretizat intr-o verosimilitate absconsa.Se balanseaza intre credinta instinctual organica si cea degradat incerta..
Omul isi gaseste in D-zeu o utilitate perfecta,ce-i drept iluzorie dar perfida.
Si nu cumva omul fuge intr-o instrainare vanitoasa de celalat om.?
Nu oare D-zeu este masura prin care cel ce fuge se motiveaza gasind o solutie permanenta si ieftina?Oare nu ne dezbracam de nimbul responsabilitatii cand ne vindem inseamnatatea si rostul, unei istorii prezente?
D-zeu este o istorie scrisa in pagini curate .Nu El pangareste albul imaculat al Bibliei umane,ci omul manjeste o intreaga istorie,se manjeste pe sine cu iremediabila problema de moralitate.Dumnezeu este moralitate.